„Dinţii erau concepuţi pentru a se sparge atunci când muşcau într-un fel anume, iar agenţii care cădeau în mâna inamicului se puteau astfel sinucide pentru a evita să fie torturaţi şi să dezvăluie informaţii compromiţătoare”, a explicat Julien’s Auction, citată de Agerpres.
Un exemplar va fi pus în vânzare în Beverly Hills la un preţ estimat între 800 şi 1.200 de dolari.
Deşi au fost anunţate iniţial şi alte instrumente cu potenţial mortal – un ruj şi un stilou cu care se putea trage gloanţe – nu au putut fi scoase la licitaţie, din cauza legislaţiei californiene referitoare la armele de foc.
Pasionaţii de spionaj pot alege din seria de obiecte care dispun de un compartiment pentru a ascunde microfilme sau alte documente: butoni, pantofi cu toc fals, monede goale pe interior sau „capsule rectale”.
În completarea lotului, Julien’s Auctions va scoate la licitaţie şi alte „relicve” din timpul Războiului Rece, cum ar fi un carnet şcolar care i-a aparţinut lui Che Guevara datând din 1942, scrisori semnate de acesta sau de tovarăşul său Fidel Castro, una dintre ele expunând planurile de a se infiltra în Havana (estimată la o sumă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 de dolari), sau anumite obiecte legate de perioada cursei spaţiale americano-sovietice.