Marea problemă era reprezentată de tulburările sociale și politice care frământau tot mai mult Rusia. De asemenea, armata rusă începea să se destrame.
În primăvara și vara anului 1917, armata rusă era din ce în ce mai demoralizată de idealurile bolșevice
Mulți soldați refuzau să lupte, nesupunerea și dezertările devenind practici constante. Cifrele sunt grăitoare: între martie și mai 1917, între 400.000-700.000 de soldați din garnizoanele din spatele frontului au dispărut în imensitatea Rusiei.
Pe frontul românesc, după luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, armatele rusești dispuneau de 59 de divizii de infanterie și 8 divizii de cavalerie, dar multe dintre ele nu erau la capacitate maximă, iar disciplina era subminată de revoluționarii bolșevici. Tocmai din cauza stării precare a armatei rusești a fost ignorată o solicitare a Antantei privind un atac ruso-român pentru a-i ajuta pe italieni într-un moment dificil la Caparetto.
Starea diviziilor rusești era îngrijorătoare, deoarece nu erau capabile de acțiuni ofensive de amploare, iar liniile lor defensive erau din ce în ce mai dezorganizate. Rezerviștii ruși care au sosit pe front, în special tinerii ofițeri, au adus cu ei idei din ce în ce mai radicale. Influența bolșevică tot mai mare, pacifismul și comportamentul tot mai lipsit de respect față de superiori erau cu atât mai frecvente.
Revoluția bolșevică a rupt armata rusă
La 25 octombrie, a început revoluția bolșevică. La 26 octombrie, noile autorități au emis două decrete: „Decretul privind pacea” și „Decretul privind pământul”. Acesta a fost momentul în care nu doar armata rusă și imperiul s-au prăbușit, ci și Frontul de Est.
Armistițiul de la Brest-Litovsk, încheiat la 22 noiembrie/5 decembrie 1917, avea să pecetluiască și soarta Frontului Român. Cu doar o zi înainte, pe 4 decembrie, comandantul forțelor rusești de pe Frontul Român, le-a cerut lui Mackensen și arhiducelui Iosif o întâlnire la Focșani pentru a discuta despre un armistițiu. În ziua semnării armistițiului de la Brest-Litovsk, comandantul a comunicat regelui Ferdinand al României și primului ministru Ion I.C. Brătianu decizia sa de a încheia un armistițiu.
Decizia lui a fost luată fără o consultare prealabilă cu aliații români
Armata română se confrunta cu o situație gravă. Trupele române trebuiau să acopere întreaga linie a frontului, din Bucovina până în sud, cu 13 divizii de infanterie și 4 divizii de cavalerie, în condițiile în care armata rusă, dezorganizată, își părăsea pozițiile. Teritoriul din spatele frontului a fost împărțit în opt zone aflate sub jurisdicția unei divizii. Pentru armatele rusești, armistițiul a devenit catalizatorul pentru aplicarea crezului revoluționar al păcii și al demobilizării.
Parlamentarii austrieci care au vizitat cartierul general al Diviziei 48 de infanterie au fost întâmpinați cu muzică de sute de soldați ruși, care i-au luat din mașină și i-au dus într-o încăpere unde au fost tratați ca niște adevărați mesageri ai păcii. Oaspeții au aflat că, cu doar câteva zile înainte, ofițerii fuseseră arestați și înlocuiți cu tineri revoluționari. Această practică a devenit obișnuită, generalul Ragoza, comandantul Armatei a 4-a, fiind înlocuit într-un mod similar.
Chiar și comandantul trupelor rusești din România a fost ținta unui complot bolșevic, zădărnicit de armata română care a folosit forța împotriva bolșevicilor la Socola (lângă Iași) și în alte părți ale Moldovei.
În aceste condiții, România a fost obligată să participe și la negocierile de la Focșani. Deși delegațiile rusă și română au acționat în consens și erau hotărâte să nu recunoască guvernul lui Lenin și să nu accepte condițiile nefavorabile ale armistițiului impus bolșevicilor de către Puterile Centrale la Brest-Litovsk, situația generală de pe front cerea un armistițiu. Forma finală a armistițiului de la Focșani a fost semnată la 26 noiembrie/ 9 decembrie 1918.
