Arheologii au găsit dovezi ale unei diplomații a cadourilor între Teōtīhuacān și Maya
Teōtīhuacān, denumit de aztecii vorbitori de limba nahuatl și tradus liber prin „locul de naștere al zeilor”, este un oraș mezoamerican antic situat în Valea Teōtīhuacān din Statul Liber și Suveran Mexic, în actualul Mexic.
Dezvoltarea orașului Teōtīhuacān poate fi identificată prin patru faze consecutive distincte, cunoscute sub numele de Teōtīhuacān I, II, III și IV, cu faza I începând în jurul anilor 200 – 100 î.Hr. în timpul Epocii Formative Târzii, când locuitorii s-au coagulat în jurul izvoarelor sacre din bazinul Văii Teōtīhuacān.
În timpul fazei II, între 100 și 350 d.Hr., populația orașului a crescut rapid într-o mare metropolă, în parte datorită atracției economice și oportunităților pe care le prezenta o așezare urbană înfloritoare, dar și pe baza unor factori de mediu sugerați de erupția vulcanului Xitle, care a forțat migrarea din alte așezări în afara văii centrale.
În această fază au fost construite multe dintre cele mai notabile monumente din Teōtīhuacān, inclusiv Piramida Soarelui (a treia cea mai mare piramidă antică după Marea Piramidă din Cholula și Marea Piramidă din Giza), Piramida Lunii, Bulevardul Morților și Ciudadela cu Templul Șarpelui cu Pene Quetzalcoatl.
Arheologii de la Universitatea din California au găsit rămășițele complete ale scheletului unei maimuțe păianjen alături de rămășițele unui vultur auriu și ale mai multor șerpi cu clopoței.
În jurul rămășițelor de animale se aflau figurine fine din piatră verde realizate din jad din Valea Motagua din Guatemala, artefacte abundente din scoici/caracatițe și bunuri somptuoase din obsidian, cum ar fi lame și vârfuri de proiectile.
Potrivit unui articol publicat în revista PNAS, descoperirea este în concordanță cu dovezile de sacrificare pe viu a unor animale cu putere simbolică care participau la ritualuri de stat observate în ascunzătorile dedicatorii ale Piramidelor Lunii și Soarelui.
Mai important, maimuța păianjen reprezintă cea mai veche dovadă de captivitate a primatelor, de translocare și de diplomație a cadourilor între Teōtīhuacān și mayași și demontează convingerile anterioare conform cărora prezența mayașă în Teōtīhuacān era limitată la comunitățile de migranți.
„Teōtīhuacān atrăgea oameni de peste tot, era un loc în care oamenii veneau să facă schimb de bunuri, proprietăți și idei. Era un loc al inovației”, a declarat Sugiyama, care colaborează cu alți cercetători, inclusiv cu profesorul Saburo Sugiyama, co-director al proiectului și profesor la Universitatea de Stat din Arizona, și Courtney A. Hofman, antropolog molecular la Universitatea din Oklahoma. „Găsirea maimuței-păianjen ne-a permis să descoperim conexiuni realocate între liderii Teōtīhuacān și Maya. Maimuța păianjen a adus la viață acest spațiu dinamic, descris în arta murală. Este interesant să reconstruim această istorie vie”.
