Antony Blinken este rezervat în privința recuperării peninsulei Crimeea: „Vor exista teritorii care trebuie recâștigate prin alte mijloace!”
Vorbind în fața unei comisii parlamentare de la Washington, Blinken a reafirmat că orice eventuală pace cu Rusia trebuie să fie „justă și durabilă”, adică respectând independența și integritatea teritorială a Ucrainei, dar „cum este definită exact pe teren, așteptăm să ne spună ucrainenii”.
Astfel, el părea să certifice faptul că ucrainenii ar avea dificultăți în recuperarea tuturor teritoriilor anexate de Rusia, în special a Crimeii.
„Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi hotărâți să lupte pe teren și poate teritorii pe care vor decide că trebuie să încerce să le recâștige prin alte mijloace”, a afirmat el.
Blinken a fost chestionat în mod special de alesul republican Chris Stewart, care dorea să știe dacă Statele Unite susțin voința președintelui Volodimir Zelenski de a recupera Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.
Înaltul diplomat, care consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru o negociere, a insistat că „sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care își văd viitorul și cum se traduce acest lucru în termeni de suveranitate, integritate teritorială și independență a țării”.
„Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un loc și într-un timp care să nu îi invite pe ruși să se repoziționeze, să se reînarmeze și să reatace”, a spus el.
Statele Unite și partenerii săi occidentali nu recunosc anexarea Crimeii sau teritoriile anexate de forțele ruse în estul Ucrainei, unde au loc lupte aprige.
Coaliția condusă de Statele Unite, care oferă cel mai mare ajutor militar Ucrainei, susține că este pregătită să apere Ucraina cât va fi necesar până la retragerea forțelor ruse, dar rămâne în mare parte evazivă în cazul Crimeii, iar ultimele declarații ale Occidentalilor complică și mai multe această problemă sensibilă.