Ancărul și pistolul. Securistul care a organizat formațiunile patriotice ale ospătarilor a ajuns să păzească doi prim-miniștrii în arest

 

Anii de după Război, schimbarea brutală de regim, toate au constituit un mediu perfect pentru a propulsa în funcții importante niște aventurieri fără carte, neavând alte crezuri în afară de câteva lozinci comuniste învățate papagalicește. O astfel de poveste este cea a lui Ștefan Mladin ajuns, în acele vremuri tulburi a îmbinat ancărul cu pistolul și a ajuns șef de Direcție în nou-înființata Securitate. Viața lui Mladin ne va purta prin acțiunile ”ilegaliștilor”, apoi ne duce la ușa biroului-seif în care au fost închiși Mareșalul Ion Antonescu și ministrul Mihai Antonescu, imediat după arestarea din 23 august 1944.

Despre Mladin se spune că a făcut parte din formațiunea care i-a escortat pe cei doi spre primul loc de detenție, după ce România a întors armele și și-a arestat premierul care pornise ofensiva de pe Frontul de Est.

Ajuns șef la ”Protocolul” Securității, cea mai importantă misiune a lui Mladin a fost păzirea, la Snagov, a lui Imre Nagy, fost prim-ministru al Ungariei, în timpul ”contra-revoluției din 1956”. Redat Ungariei, Nagy avea să fie executat.

Publicarea materialului este și o marcare a faptului că duminică se împlinesc 61 de ani de la execuția lui Nagy, privit de mulți ca un erou al luptei împotriva comunismului, deși el a a fost unul dintre luptătorii cu arma în mână pentru instaurarea bolșevismului. Mai mult, așa cum a arătat recent Evenimentul Istoric, Imre Nagy ar fi făcut parte chiar din comandoul care i-a asasinat pe membrii familiei Țarului Rusiei, una dintre cele mai mari atrocități din istoria recentă.

 

 

Extras din studiul lui Nicolae Ioniță, apărut în Caietele CNSAS, ”Fișe biografice ale șefilor unităților centrale de Securitate de la sfârșitul anilor ’50”:

 

 

Atras de mișcarea sindicală și întrunirile zburătoare

 

Colonelul Ştefan Mladin (n. 15.07.1915, com. Tunarii Noi, raion Calafat, regiunea Craiova, fiul unui ţăran sărac, naţionalitatea – română, studii – patru clase primare, profesia de bază – ospătar), şef al Direcţiei a IX-a Pază Demnitari în perioada 1953 – 1962.

Viitorul şef al pazei demnitarilor a absolvit patru clase primare în comuna natală în cursul anului 1926, rămânând ulterior acasă, pentru a-i ajuta pe părinţi la „munca câmpului”. În 1928, după decesul tatălui său, a plecat la Bucureşti, unde a lucrat ca ospătar la diverse restaurante din Capitală, meserie pe care a practicat-o de-a lungul întregii perioade anterioare lui 23 august 1944, cu excepţia unor scurte întreruperi, datorate efectuări stagiului militar sau arestării sale de către organele de Siguranţă.

Apropierea lui Ştefan Mladin de „mişcarea muncitorească” s-a produs după 1932, când s-a încadrat în sindicatul ospătarilor. La scurtă vreme după aceea, a fost „atras în munca ilegală”, astfel încât a intrat în rândul membrilor U.T.C., luând parte la diverse acţiuni ale acestei organizaţii precum: împărţiri de manifeste, „întruniri zburătoare” (aceasta este, probabil, o formă cu totul originală de acţiune politică, pe

care numai un bun membru al sindicatului ospătarilor era capabil s-o ducă la bun sfârşit), participarea la greve etc. Consecinţele implicării sale în acţiunile militante organizate de mişcarea comunistă din România nu au întârziat să se vadă, în condiţiile în care Siguranţa supraveghea cu atenţie activitatea militanţilor comunişti din România, astfel încât, în 1934, a survenit prima arestare a lui Ştefan Mladin, în cursul căreia,

„găsindu-i-se la percheziţie material de partid, l-a recunoscut”. Ulterior, a retractat declaraţia iniţială, în „urma îndrumărilor primite”, astfel încât, după o lună de arest, a fost eliberat, în aşteptarea verdictului instanţei de judecată. Sentinţa dată de prima instanţă, în 1935, a fost deosebit de aspră în ceea ce-l privea, fiind condamnat „în lipsă”, la zece ani de închisoare, dar, în urma recursului, s-a dispus rejudecarea procesului, pentru ca, prin sentinţa definitivă din 1938, să fie achitat. De menţionat este faptul că, în tot acest timp, Ştefan Mladin şi-a continuat activitatea militantă, mai ales pe linia organizării „Ajutorului Roşu”, dar şi ca delegat al partidului în judeţul Mehedinţi, unde a participat la organizarea campaniei electorale a Blocului Democratic din acest judeţ.

 

 

Încadrat la popotă ca să nu lupte cu sovieticii

 

 

Participarea sa continuă la acţiunile P.C.R. nu putea rămâne nerăsplătită, motiv pentru care a fost şi primit ca membru de partid cu drepturi depline în 1937.

În cursul anului 1937, viitorul comandant al Direcţiei a IX-a a Securităţii a fost încorporat în armată, efectuându-şi stagiul militar până în 1939. În toată această perioadă, Şt. Mladin a continuat să păstreze legătura cu partidul, fapt care i se va dovedi util mai ales în iunie 1941, când a fost din nou încorporat, de data aceasta pentru a participa la război, pe frontul antisovietic. Cu acest prilej, a cerut instrucţiuni de la „legătura” sa din partid cu privire la atitudinea pe care trebuia s-o adopte şi, în urma sfaturilor primite, a hotărât că cel mai potrivit front pe care trebuia să lupte era cel al popotei ofiţerilor, unde s-a şi încadrat, evitând astfel participarea la orice fel de bătălie.

Cu toate acestea, nu s-a mulţumit cu atât şi, dorind să-şi poată exercita meseria cu orice preţ, a făcut multe sacrificii pentru aceasta, după cum recunoştea şi conducerea Direcţiei Cadre a M.A.I. în 1955:

„În timpul războiului, cu ajutorul şperţului, a obţinut dese concedii, în care timp lucra în meseria sa”.

 

 

 

Organizarea oospătarilor în formațuni patriotice

 

 

Ştefan Mladin a folosit însă acest timp şi pentru a continua lupta împotriva orânduirii „fasciste” de la locul său de muncă, astfel încât, în 1943, a organizat, împreună cu alţi ospătari – membri şi ei, probabil, ai sindicatului ospătarilor – o „acţiune revendicativă” de amploare în cadrul restrâns al restaurantului „Bavaria” din Bucureşti. Din păcate pentru organizatori, organele de represiune de atunci au intervenit prompt, înfrângând mişcarea de rezistenţă din restaurantul „Bavaria” şi Şt. Mladin a fost arestat din nou de Siguranţă, fără însă a fi trimis în judecată, dat fiind faptul că Parchetul Militar a clasat dosarul „din lipsă de probe”. La scurtă vreme după

aceea, cariera sa la popota armatei s-a încheiat, în urma dezertării lui Mladin din mai 1944, acesta trecând ulterior „în ilegalitate”. Ulterior, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul formaţiunilor „patriotice”, unde s-a ocupat de „organizarea ospătarilor în formaţiuni patriotice” şi de ţinerea „legăturii cu celelalte grupe de patrioţi”. Formaţiunile „patriotice” ale ospătarilor s-au dovedit a fi de un real folos partidului, cu prilejul evenimentelor de la 23 august 1944, când Ştefan Mladin a participat, alături de colegii săi de breaslă, la arestarea lui Ion Antonescu.

După schimbarea de regim şi acapararea puterii de către P.C.R., sacrificiile lui Şt. Mladin din perioada „ilegalităţii” au fost recunoscute, fiind angajat, din 1946, în cadrul S.S.I., unde se pare că ar fi lucrat „cu rezultate bune”, îndeplinind „cu curaj unele misiuni de încredere”. În 1948, i s-a încredinţat primul post de mare răspundere şi foarte potrivit pentru pregătirea sa anterioară – acela de şef al Protocolului la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. A ocupat această funcţie până în cursul anului 1951, când a trebuit să fie schimbat din funcţie, datorită unor deficienţe profesionale, după cum recunoştea, ulterior şi Direcţia Cadre a M.A.I., care nu uita să-i aprecieze însă şi calităţile dovedite în această funcţie: „Şi la Protocol a muncit bine însă, nefiind controlat şi ajutat, au reînviat în el slăbiciunile imprimate caracterului său de profesia şi mediul din trecut. Devenise foarte îngâmfat, slugarnic şi carierist. Era preocupat pentru a-şi asigura condiţii de viaţă luxoase şi uneori se complăcea în anturajul unor elemente cu o morală mai decăzută, cu care făcea petreceri şi chefuri îndelungate. Din această cauză, neglija viaţa de partid, de multe ori lipsea nemotivat de la şedinţele organizaţiei de bază”.

Cum chefurile prelungite se mai puteau tolera, dar lipsa de la şedinţele organizaţiei de bază, nu, partidul a hotărât să-i dea „un ajutor serios pentru lichidarea lipsurilor sale”, astfel încât, după destituirea sa de la Protocol, a fost numit în mult mai austera funcţie de instructor la Secţia Organe Conducătoare din cadrul C.C. al P.M.R. Aici, Ştefan Mladin a dat dovadă de grabnică îndreptare şi după circa un an, partidul a hotărât să-i dea şansa de a lucra din nou într-un domeniu apropiat pregătirii sale, fiind încadrat Ministerul Securităţii Statului, de la 1 octombrie 1952, cu gradul de locotenent colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei a IX-a Protecţia Ministerelor, Paza Demnitarilor. De la 1 iunie 1953, proaspătul locotenent-colonel Mladin a fost avansat în funcţie, devenind şef al direcţiei mai sus amintite.

 

Nu studia ”sufcient materialul ideologic”

 

 

După venirea la conducerea direcţiei, se aprecia că Şt. Mladin ar fi „crescut în muncă”, obţinând aprecierea conducerii M.S.S., ulterior a M.A.I. pentru activitatea depusă. Mai înregistra unele „lipsuri”, precum „superficialitatea în analizarea problemelor, pripeala şi uşurinţa”, „unele tendinţe de îngâmfare”, faptul că nu studia „suficient material ideologic”, dar, în mod indiscutabil, activitatea sa într-un domeniu atât de apropiat de pregătirea profesională atât de specială de care dispunea nu putea decât să aducă satisfacţii superiorilor ierarhici.

Totul a durat până la sfârşitul anului 1961, când, sătulă de desele abateri disciplinare  ale ofiţerilor Direcţiei a IX-a şi de lipsa de control a colonelului Mladin asupra subordonaţilor, conducerea M.A.I. a decis reorganizarea acestei unităţi, care-şi schimbă şi indicativul, devenind Direcţia a VI-a, şi înlocuirea din funcţie a fostului ospătar, a cărui carieră de supraveghetor-şef al activităţii demnitarilor şi, mai ales, al protocolului acestora se încheie în mod abrupt, după aproape opt ani de frumoase realizări.