Ambasadorul american i-a trimis un mesaj lui Péter Szijjártó din cauza unei postări publicate de premierul Viktor Orban
„Continuaţi lupta, domnule preşedinte! Suntem cu dumneavoastră!, a scris premierul Viktor Orbán, într-un mesaj pe Twitter adresat fostului președinte american Donald Trump, care a fost acuzat că a mituit-o pe actrița Stormy Daniels.
Toate acestea nu sunt, desigur, în sine o noutate aparte, deoarece Guvernul Orbán i-a susţinut în mod deschis şi până acum pe republicani faţă de democraţi, în Statele Unite, în timp ce, de exemplu, îi place să interpreteze chiar și cea mai mică critică internațională la adresa statului de drept ungar drept ingerință în treburile interne ale Ungariei.
Strania contradicție a putut fi observată acum și de ambasadorul american David Pressman, deoarece i-a transmis un mesaj pe Twitter ministrului de externe, Péter Szijjártó, văzând postarea recentă a lui Viktor Orban:
„Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a afirmat în urmă cu câteva săptămâni: Noi arătăm respect prin faptul că nu ne amestecăm în politica internă a altor țări și nu exprimăm opinii care ar putea încerca să influențeze această politică”.
Péter Szijjártó a fost revoltat ultima dată, de exemplu, din cauză că Raportul de ţară american privind Ungaria a constatat, printre altele, că cenzura este la modă, că Guvernul Orbán restricționează libertatea presei, că independența justiției este atacată, iar corupţia înfloreşte.
„Cum îşi permit ei aşa ceva?”, a răbufnit şeful diplomaţiei ungare.
Iar, Guvernul Orbán informează în mod sistematic şi absolut deschis opinia publică despre țările pe care le consideră aliate, respectiv pe cine susţine, fie că este vorba de state membre ale UE, fie că este vorba despre Israel sau de Statele Unite.