Online

Amanții regali care au scris istoria Rusiei

 Adrian Pătrușcă
Amanții regali care au scris istoria Rusiei

Pe 9 iulie 1762, trei regimente ale lui Petru III se revoltă împotriva țarului și îi jură credință soției acestuia, Ecaterina. Revolta e condusă de amant.

„Pentru apărarea credinței ortodoxe și pentru slava Rusiei”, este motivul răzmeriței provocate și conduse de Grigori Orlov, iubitul nu foarte secret al țarinei.

Țarul Petru III abdică a doua zi și este ucis o săptămână mai târziu de un frate al lui Orlov, Alexei. Așa începea domnia celei care a intrat în istorie drept Ecaterina cea Mare.

Noua împărăteasă se născuse în Prusia, la Stetin (azi, Szczeczin, în Polonia), pe 2 mai 1729, cu numele de Sophia Augusta d’Anhalt-Zerbst. Prințesă germană de origine modestă, ea a fost logodită cu Marele Duce Petru de Holstein-Gottorp, nepot al țarinei Elisabeta și strănepot al lui Petru cel Mare.

Deși autodidactă, Ecaterina a dobândit o cultură vastă și se va dovedi mai târziu la înălțimea responsabilităților. Îi citise de pildă pe Tacitus, Machiavelli, Monstesquieu și îi achiziționase biblioteca lui Diderot.

La moartea țarinei Elisabeta, pe 5 ianuarie 1762, Petru urcă pe tron devenind țarul Petru III. El se retrage din alianța cu Franța și Austria împotriva Prusiei, restituindu-i celei din urmă Pomerania și Prusia Orientală.

Apar zvonuri că noul țar vrea să abolească iobăgia. În acest moment, Ecaterina, profitând de nemulțumirea din rândul nobilimii, pune mâna pe putere cu ajutorul amantului.

Prin tratatul de la Sankt Petersburg, din 25 iulie 1772, ea se înțelege cu Frederic II al Prusiei și cu Maria Thereza a Austriei pentru a confisca Poloniei o treime din teritoriu.

Rusia, Prusia și Austria se aliază și împotriva Imperiului Otoman, astfel că, în 1774, noul favorit al focoasei împărătese, Grigori Potemkin, în vârstă de 35 de ani, cucerește teritorii uriașe din mâinile sultanului.

Ecaterina continuă lucrările de amenajare a Sankt Petersburgului, începute de Petru cel Mare, angajând artiști și arhitecți occidentali de renume.

Deși ideile politice ale Ecaterinei sunt departe de ale iluminiștilor, din oportunism sau poate din snobism arată o adevărată venerație față de aceștia.

Poartă o corespondență intensă cu d’Alembert, Diderot, Grimm, Helvetius și Kant. Cel din urmă o va numi „despot luminat”, iar Voltaire, „Semiramida Nordului”.

Ecaterina secularizează averile mânăstirești în 1764, inclusiv cele două milioane de iobagi legate de aceste pământuri, ceea ce îi va permite împărătesei să facă daruri bogate (în hectate și suflete) protejaților săi.

Sub imboldul lui Potemkin, apar noi orașe: Odessa, Kherson, Nikolaiev, Taganrog, Mariupol.

Pentru a-i încuraja pe nobili să aibă grijă de moșiile lor (ceea ce se întâmpla destul de rar), Ecaterina reduce drepturile și așa puține pe care le aveau iobagii. Ba, în 1785, ea extinde iobăgia și în Ucraina.

Sub domnia Ecaterinei II, suprafața Rusiei a sporit cu o treime, iar țara, așa cum arată o analiză din Herodote, până atunci puternic marcată de caracterele slav și ortodox, absoarbe populații diverse, inclusiv musulmane, de origine turcă sau mongolă.

Mai mult, Țarina contribuie la diversificarea etnică aducând țărani germani pentru a lucra malurile Volgii. Persecutați și deportați în timpul lui Stalin, aceștia vor pleca în masă în Germania, la sfârșitul secolului XX.

Victimă a unui atac cerebral, Ecaterina cea Mare moare după 34 de ani de putere absolută, în 1796, la vârsta de 67 de ani,foarte marcată de Revoluția Franceză și temându-se că aceasta s-ar putea extinde.

Este urmată la tron de fiul ei, Pavel I, despre care se zvonea că este făcut nu cu soțul ei Petru, ci cu un alt amant, Serghei Saltikov, care era șambelanul curții.

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric