Alfred Nobel, suedezul care ne-a lăsat dinamita şi cel mai cunoscut premiu

 

Alfred Nobel s-a născut la 21 octombrie 1833 la Stockholm, în Suedia. Numele lui a rămas în istorie, pentru că Nobel a inventat dinamita şi mai ales pentru că a dat viaţă fundaţiei care conferă anual celebrul Premiu Nobel.

Tatăl său era inginer şi inventator. În 1842, familia Nobel s-a mutat în Rusia, unde tatăl a deschis o firmă care producea echipament pentru Armata Ţarului, relatează BBC.

În 1850, tatăl lui l-a trimis pe Alfred să studieze chimia în străinătate. Timp de doi ani, acesta a vizitat Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii. S-a întors în Suedia în 1863 împreună cu tatăl său, după ce firma familiei intrase în faliment.

În Suedia s-a dedicat studierii explozivilor, fiind interest în mod special de folosirea în siguranţă a nitroglicerinei, un exploziv foarte instabil. Fratele lui Alfred, Emil, murise într-o explozie provocată de nitroglicerină în 1864.

În cele din urmă a găsit soluţia, producând, astfel, dinamita, pe care a patentat-o în 1867. Ea a fost cea care i-a adus faima, dar el a mai inventat şi alte substanţe explosive.

Istoria îl consemnează însă drept un idealist, profund dedicat muncii, Victor Hugo numindu-l “vagabondul cel mai bogat al Europei”.

În anii care au urmat a făcut din fabricarea şi vânzarea dinamitei, în multe ţări din Europa, America şi Australia, o afacere extrem de profitabilă şi devenind prima persoană din lume care creează o companie internaţională.

Devenise un singuratic, nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-şi toată energia şi pasiunea călătoriilor de afaceri şi lucrului intens în laborator.

Construise un adevărat imperiu al dinamitei. Era convins că mai curând dinamita sa va conduce la pace, decât o mie de convenţii internaţionale.

La 10 decembrie 1896, Alfred Nobel moare la Sanremo, Italia. Brevetase în mai multe ţări peste 355 de invenţii, printre care şi cauciucul sintetic, pielea artificială, mătasea sintetică şi, desigur, dinamita.

După deschiderea testamentului, se dezvăluie faptul că Alfred Nobel îşi lăsase imensa avere, evaluată la 1,6 milioane de lire sterline, o suma enormă în acea epocă, pentru constituirea unui fond de premiere a celor care aduc prin munca lor ”cele mai mari beneficii pentru umanitate”.

Se instituiau astfel Premiile Nobel în Chimie, Fizică, Medicină şi Literatură, şi apoi şi cel în Economie, care urmau să se acorde de un comitet suedez şi să se decerneze la Stockholm, în timp ce Nobelul pentru Pace urma să fie acordat de un comitet norvegian şi decernat la Oslo.

Primele Premii Nobel au fost decernate pentru prima dată la 10 decembrie 1901, la Stockholm, pentru Fizică, Medicină, Chimie, Literatură şi Pace. 

La vremea morţii sale, "Imperiul Nobel" era format dintr-o reţea de aproape o sută de fabrici, suedezul fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Nobel a întocmit, la 27 noiembrie 1895, un testament în care cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar. Dobânzile rezultate urma să fie acordate în fiecare an "celor care, în anul anterior, au făcut cele mai bune lucruri pentru umanitate". El a insistat ca niciun considerent de naţionalitate, sex, religie să nu determine alegerea laureaţilor. Primele recompense au fost decernate în 1901.

Celor cinci discipline alese de Alfred Nobel – fizică, medicină, chimie, literatură şi pace, li s-a adăugat în 1969 şi cel pentru economie, instituit cu ocazia Centenarului Băncii Naţionale a Suediei, fiind subvenţionat de către aceasta. Înmânarea Premiilor Nobel are loc, în fiecare an, la 10 decembrie, ziua comemorării morţii sale (1896).