O atmosferă politică încărcată
Încă de la început s-a considerat, pe drept cuvânt, că asasinarea lui Barbu Catargiu a avut o motivație politică. Situația era extrem de complicată la începutul acelei veri din cauza spinoasei probleme a reformei agrare. Această reformă era una dintre priorităţile guvernului Catargiu, care ar fi dorit să tranșeze problema în interesul marii moșierimi, din care el însuși făcea parte. Avea toate șansele să treacă această lege prin Cameră, având în vedere faptul că trei sferturi din deputaţii aleşi erau conservatori.
Aflați în minoritate, liberalii, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti, au încercat să pună presiune asupra guvernului. Drept urmare, au convocat o mare adunare pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului, pentru 11 iunie. Oficial, liberalii anunțau că vor să aniverseze 14 ani de la Revoluţia din 1848. Barbu Catargiu înțelesese, însă, că scopul era de a aduna o mulțime turbulentă cu care se putea încerca chiar răsturnarea guvernului.
La sfârşitul şedinţei Camerei, Catargiu a rostit un discurs care avea să li se pară multora premonitoriu: „Trandafirii din buchetele ce urmează a împodobi sărbătorirea de la 11 iunie vor fi, în realitate, topoarele, cuţitele, ciomegele şi chiar puştile, care s-au găsit asupra ţăranilor arestaţi la Văcăreşti. (…) Pacea şi odihna e scăparea Ţărei şi voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei; voi prefera moartea mai ‘nainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile Ţărei“.
Un asasinat plin de mistere
După încheierea şedinţei, Catargiu a ieşit în curtea din Dealul Mitropoliei, unde se afla pe atunci Camerei Deputaţilor. Era în jur de 17.45, dar trăsura nu-l aștepta la scară. Drept urmare, premierul a acceptat invitaţia binevoitoare a prefectului Poliţiei, Nicolae Bibescu , de a urca în trăsura lui. Cei doi barbaţi au pornit spre oraş în trăsura deschisă. Când au trecut pe sub turnul clopotniţei Mitropoliei, s-au auzit două focuri de armă. Caii, speriaţi, au luat-o la goană. Trăsura n-a putut fi oprită decât la poalele dealului de ministrul de finanțe, Alexandru Plagino. Se pare că, în primă instanță, Bibescu ar fi spus că ucigașul ar fi urcat pe scara trăsurii și ar fi tras de foarte aproape. Asta ar fi explicat cum de glonțul a pătruns precis în coloana vertebrală şi a rupt-o chiar în locul unde se uneşte gâtul cu trunchiul provocând moartea instantanee a lui Catargiu.
O singură problemă exista, nimeni nu văzuse pe cineva alergând pe lângă trăsură.
Alexandru Plagino, cel care a oprit trăsura, a preluat corpul neînsufleșit pentru a-l încredința familiei.
Șeful poliției își schimbă varianta
Nicolae Bibescu s-a întors la locul crimei. A închis perimetrul, iar poliţiştii săi au au arestat 200 de cetăţeni care li se păreau suspecţi. Bibescu susținea acum că „S-a tras de sus”. Cu alte cuvinte, ucigașul pândise trăsura din clopotniţă. Într-adevăr, pistolul, o vechitură ruginită, a fost găsit la locul crimei. Criminalul dispăruse, însă, cu mult înainte ca cineva să-l caute acolo.
Dorințele defunctului sunt respectate
Dacă prin omorârea lui Barbu Catargiu s-a dorit să se împiedice votarea reformei agrare pregătite de conservatori, atunci ucigașii și cei din spatele lor nu și-au atins scopul. Pe 9 iunie 1862, Camera Deputaților a adoptat o moțiune în care îl numește pe Catargiu „apărătorul cel mai eminent al temeliilor rezistenţei națiunii”. Mai mult, Camera a deschis ministerului un credit spre a ridica un monument în piaţa Teatrului, cu inscripţia: «Apărătorului societăţii, familiei, proprietăţii; Ţara plină de recunoştinţă şi adânc mâhnită».
Mai mult, pe 11 iunie a fost votată și reforma agrară în varianta dorită de Barbu Catargiu, Cuza n-a fost de acord cu ea şi n-a sancţionat legea. Drept urmare, conservatorii au fost nevoiţi să părăsească guvernarea, care i-a fost încredinţată, pe 24 iunie, liberalului Nicolae Kretzulescu. Reforma agrară avea să fie realizată abia doi ani mai târziu, în cu totul altă formă, prin lovitura de stat dată de Cuza.
Din ordinul lui Cuza?
Gura lumii e slobodă, iar Domnitorul Alexandru Ioan Cuza n-a scăpat de bârfe. S-a spus că ar fi știut, dacă nu cumva chiar ar fi comandat asasinatul. Ceva motive ar fi existat. Într-adevăr Cuza și Catargiu nu fuseseră prea des de aceeași parte a baricadei. În timpul revoluției de la 1848, Catargiu a hotărât să nu se implice. A plecat să facă o călătorie de documentare în Austria, Franța, Marea Britanie și în alte țări din Occident.
Nici în timpul mișcărilor unioniste nu a fost mai activ. Nu a participat la divanurile ad-hoc. Și-a asumat, însă, funcția de ministru de finanțe pe timpul căimăcămiei reacționare, iar în 1859 l-a susținut pe Gheorghe Bibescu.
Dincolo de animozitățile cu Catargiu, e greu, însă, de crezut că Alexandru Ioan Cuza ar fi apelat la o asemenea crimă.
„Căutându-se, deci, după cui folosea mai mult fapta de groază săvârşită, răspunsul nu a putut să fie altul decât: Domnului şi Partidului liberal muntean. Tata (n.r. – Răducanu Rosetti) nu stătea niciun moment la îndoială pentru a acuza pe Cuza. Îl văzuse la puţine momente după asasinat şi zicea că avea crima scrisă pe faţă. În ceea ce priveşte pe Cuza, convingerea mea este că niciodată un gând atât de blestemat nu a trecut prin mintea lui”, susține Radu Rosetti în memoriile sale.
Asasinul a primit o recompensă domnească?
Cei care susțin că însuși Alexandru Ioan Cuza ar fi comandat asasinatul l-au identificat și pe cel care a dus ordinul la îndeplinire. E vorba de Gheorghe Bogati. Acest ardelean, fost ofițer, a fost interogat în ancheta realizată după asasinat. Se spunea despre el că era spion dublu – pentru austro-ungari şi otomani, dar ar fi vândut informații și românilor. Informațiile sunt, însă greu de crezut. Omul trăia într-o sărăcie lucie și frecventa medii rău famate.
„La 1862, se găsea în Bucureşti, ducând o existenţă imundă. Trăia în mizerie, dormind prin grădinile de la vale de Schitu Măgureanu şi întreţinându-se în casele de toleranţă, în special a uneia Ioana Ţiganca”, scria istoricul Alexandru Lapedatu. De altfel, această lipsă cumplită de mijloace îl face pe Bogati un potențial asasin. La scurt timp după crimă a primit o funcție importantă de la domnitor și a început să se poarte ca un om cu mari posibilități financiare. Astfel, a fost numit inspector silvic, deși nimic nu-l recomanda pentru această funcție.
Istoricul Alexandru Lapedatu susţine, de altfel, că aceasta ar fi fost răsplata pentru eliminarea lui Catargiu.
După căderea lui Cuza, Bogati s-a refugiat în Ardeal. Când s-a redeschis cazul, locuia la Alba Iulia. A fost arestat, percheziţionat şi interogat, dar cazul a rămas nesoluționat. În timpul interogatoriilor, a afirmat că asasinatul fusese comis de doi agenți ai liberalilor, Dunca și Grozescu. Spre sfârșitul vieții, însă, Bogati, dornic de atenție, a început să susțină că el l-a răpus pe Barbu Catargiu.
O anchetă oprită din ordin înalt
Ancheta făcută după moartea lui Catargiu a fost prost făcută și oprită la scurt timp. Procurorul care a preluat cazul inițial a fost destituit. În cele câteva luni de investigaţie, procuratura şi poliţia mai mult și-au băgat bețe=n roate. Dosarul era anemit şi prost întocmit, după cum avea să se constate în perioada 1872-1876, când la guvernare a ajuns conservatorul Lascăr Catargiu.
Prefectul Poliției, pe lista suspecților
Chiar dacă ancheta pare să fi fost oprită de teamă să nu se găsească vinovatul, nu e neapărat ca Alexandru Ioan Cuza să fi fost cel care a dat ordinul. Mai erau și alte personaje sus-puse care ar fi putut avea vreo legătură cu această crimă. Printre ele și prefectul Poliției. Bibescu nu a scăpat de bănuieli, mai ales că era ultimul om care l-a văzut pe Catargiu în viață.
Mai mulţi oameni au susţinut că, imediat ce au urcat împreună în trăsură, Bibescu şi-a întins mâna dreaptă peste umărul premierului, astfel încât să poată scoate arma. Mai mult, s-a răspândit și zvonul că Bibescu ar fi susținut inițial că ucigaşul ar fi tras de pe scara trăsurii, iar apoi și-a schimbat declarația.
Bibescu a devenit şi mai suspect după ce procurorul Deşliu a fost demis şi înlocuit după ce prefectul a fost chemat la Parchet să fie interogat. Mai mult, noul procuror a lăsat cazul de izbeliște, probabil respectând un ordin. Chiar dacă nu există nicio certitudine că prefectul poliției ar fi fost implicat, bucureștenii l-au condamnat fără proces. După asasinat, Bibescu a primit porecla Pistol, de care nu a mai putut scăpa până la sfârșitul vieții.
Liberalii l-au eliminat pe Catargiu?
Cu sigurană, și liberalii aveau motive să-l elimine pe Catargi din fruntea guvernului. În acest scop pregătiseră adunarea de la 11 iunie. Există, însă, și suspiciunea ca ei să fi recurs la serviciile lui Dumitru Dunca și ale lui Grozescu, cei acuzați de Bogati că l-ar fi ucis pe Catargiu. Cert este că, în momentul în care s-a oprit ancheta, urmau să fie audiaţi Brătianu şi Rosetti. De altfel, A.D. Xenopol a susţinut clar ca liberalii s-au aflat în spatele complotului. În presă, Ion Brătianu a fost, de altfel, acuzat că s-ar fi lăudat public că știe cine a comis crima, dar nu vrea să spună. Dincolo de toate aceste speculații, nimic nu e sigur. După mai bine de 150 de ani, asasinarea lui Barbu Catargiu rămâne o mare enigmă.
Articol realizat de Ovidiu Drugă
