Afacerile unui negustor din Iași la începutul veacului al XIX-lea

 

Între 1813 și 1821, marele negustor grec Anastasie, pe românește Tănase Gani, notează cam tot despre afacerile pe care le avea în Iași.

Negoțul lui lui Tănase Gani se întindea de la hârtie, cerneală, tabac, la papuci, bastoane și articole de modă pentru cucoane.

De exemplu, o ”socoteală pentru Spătarul Mihalachi Racoviță” cuprinde: farfurii, un ciorbalâc, un felegean, hârtie, conduri pentru coconiță…

Vindea și cărți, în limba franceză și greacă, dar se ocupa și cu cămătăria.

Mijloace de ațâțare

Între clienții săi se găseau oameni din înalta societate, dar și unii fără situații mari, care doreau ca negustorul să importe și opere mai periculoase, ca „Revoluția franceză” în 10 volume ori scrierile lui Voltaire.

Boierii moldoveni erau dornici să aibă în case și mijloace de ațâțare a simțurilor care li se păreau a fi „Arta de a iubi” a lui Ovidiu în traducere franceză.

Scrisorile pe care le primea jupânul Tănase erau în grecește și românește.

Forma obișnuită era românească, foarte îngrijită.

Nicolae Iorga spune că „uneori aceasta are un caracter de mare originalitate, ca pentru părintele egumen și director de Seminariu Isaia, la mănăstirea Socola”.

Această îngrijire se întâmpină și la boeierinași ca acel ce iscălește frumos, în litere mari, la 1817, pentru Ștefan Andronic, care a „pus degitul” numai”.

O anume Catinca Ghica scrie românește „265, adică toî sute șiasăzăe și cinci am să dau la chir Gani, 1820, Oct. 19. Catinco Cam. pen. Trii țitareli”.

Este de observat că în vremea tulbure a revoluției grecești, izbucnită în Moldova, boierii își vedeau de viața lor cumpărând tabac frantuzesc și nemțesc.

Însuși Mitropolitul Veniamin comandă prin fratele său, Vornicul Șerban Negel.

Cum o dovedește un șir de comenzi, Gani era și furnizorul de hârtie, de ceară tare și de buline al Vistieriei.

Dobânda de unu la sută

În aprilie 1821, în plină răscoală, un grec poruncește „vătafului Alexandru” să dea 5000 lui Gani „din sfirtul Sfătului Gheorghi”.

În relațiile cu oamenii de rând, ca un Chirica croitor și „Zafira soțul dumisale”, el încasează o dobândă omenească: „on leu pe lună la sută”.

Negustorul grec, care-și făcea toate însemnările în limba sa, primește și sineturi (cu sensul de chitanțe – n.red.) date altui mânuitor de bani, român, „gupănul Necola Capșa”, către care se îndatorează Gheorghi Grigori, adică Hermeziu, rudă a episcopului de Huși.

Sursa: Nicolae Iorga, Un mare negustor ieșean și clienții săi