Este o turnură neașteptată după Marea Persecuție, începută în urmă cu zece ani de tetrarhii Dioclețian și Galeriu.
Decretul de la Milano nu este primul de acest gen. Înaintea sa au mai fost și altele, inclusiv unul al lui Galeriu, în urmă cu doi ani.
Însă acest act normativ se distinge deoarece cuprinde un element nou în societatea romană: libertatea religioasă.
Până atunci, religia fusese o chestiune de comunitate și de identitate etnică. Oamenii respectau religia strămoșilor și a grupului lor.
Decretul de la Milano îi recunoaște fiecăruia dreptul de a urma religia pe care o crede de cuviință.
De asemenea, edictul din 313 ridică toate interdicțiile care planau asupra creștinilor. Bisericile locale își primesc înapoi bunurile ce le fuseseră confiscate, chiar și atunci când acestea fuseseră vândute apoi unor particulari.
Zece la sută
Din acest moment, lucrurile cunosc o schimbare rapidă. Creștinismul reprezenta la acea vreme abia a zecea parte din populația Imperiului Roman (aproximativ 50 de milioane).
El este prezent în mod special în Asia Mică (Turcia de azi) și în Africa de Nord. Răspândit mai ales în clasele de jos, cucerește tot mai rapid clasele superioare și elitele intelectuale și urbane.
Beneficiind de protecția imperială, el va cunoaște o înflorire rapidă și, în doar câteva decenii, se va impune ca singura religie oficială a Imperiului Roman.
Într-o primă etapă, împăratul Constantin, discret în privința convingerilor sale personale, continuă să prezideze ritualurile păgâne, în calitatea sa de „pontifex maximus”.
El menajează astfel și Senatul de la Roma și ai cărui membri au rămas fideli zeilor tradiționali. Se mulțumește doar să interzică sacrificiile de animale, de care are oroare.
Însă Biserica creștină profită. Ea devine un element de stabilitate și un punct de reper într-un imperiu fragil. Își afirmă soliditatea, bazată pe o legitimitate populară și o ierarhie strictă și respectată.
Eliminarea păgânismului
Episcopii sunt aleși de popor și desemnează ei înșiși preoții, în general dintre bărbații cei mai vârstnici, pentru a îndruma comunitatea.
Odată cu întemeierea Noii Rome (Constantinopol), împăratul are grijă să excludă toate influențele păgâne. Doar creștinismul are drept în cetate.
La Roma, totuși, Constantin începe construcția catedralelor Sfântul Petru, Sfântul Ioan din Latran și Sfântul Pavel din afara Zidurilor.
Astfel, creștinismul ajunge să domine bazinul Mediteranei, în secolul al IV-lea.
Probabil că acest lucru s-ar fi petrecut oricum. Însă, contribuția împăratului Constantin cel Mare a fost determinantă.
