Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Acceptarea plății tributului către Poartă
Articole online

Acceptarea plății tributului către Poartă

boieri

Acceptarea plății tributului către Poartă

Pentru că o confruntare directă nu era de dorit, domnii, începând de la sfârșitul secolului XIV și începutul secolului XV, au ales pacea cu otomanii, pentru a evita incursiunile care putea crea pagube mult mai mari. Astfel, conform cronicarului Radu Popescu, după Rovine, Mircea cel Bătrân a acceptat plata unui tribut către sultan, ,,pentru ca să se odihnească țara cu pace”.

Acest tribut era plătit în urma somației pe care Poarta o înainta entității cu care se afla în război, calea armelor fiind o consecință a răspunsului negativ. În cazul Moldovei, Petru Aron, care avea de înfruntat, eventual, armata cuceritorului Bizanțului, Mehmed II, a preferat pacea, ,,ca țara noastră să nu se mai piardă”, trimițându-l pe logofătul Mihu cu tributul de 2000 de zloți ungurești la Țarigrad. Voievozii celor două țări și-au dat seama că, pentru a-și păstra tronul și pentru a menține securitatea teritoriului, trebuiau să învețe să conviețuiască cu puterea otomană.

Desigur, în ochii statelor creștine vecine, voievozii munteni și moldoveni au fost priviți cu mult dispreț, soluția politică și militară aleasă de aceștia fiind privită ca o trădare. De exemplu, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), regele Ungariei, îl acuza pe domnul valah, Dan al II-lea, într-o scrisoare care datează din 6 decembrie 1433, că acceptarea plății tributului era un act ,,în disprețul maiestății noastre”, că suveranul muntean se predase de bună voie turcilor și că abandonase lupta statelor creștine contra năvălitorilor turci. Într-adevăr, actul ,,închinării” venea de bună voie, fie în condiții de pace, fie în urma unui conflict militar.

Pentru a-și asigura fidelitatea supușilor săi, sultanul cerea, cu precădere în secolul XV, ca ,,închinarea” să fie făcuta anual de unii conducători ai statelor, de regulă din Balcani. Și domni munteni și moldoveni au fost chemați la Poartă să își reînnoiască fidelitatea față de sultan, de pildă Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. Un alt domn muntean, Vlad Dracul, pentru a restabili relații de bună vecinătate cu Poarta, a venit el însuși cu ideea reînnoirii ,,închinării”, act acceptat de sultanul Murad II.

Forța militară otomană era redutabilă, nu doar domnii munteni și moldoveni acceptând plata tributului. După urcarea pe tron a lui Mehmed II, mulți principi au trimis daruri, preferând să le câștige bunăvoința turcilor decât să îi provoace.

Registration

Aici iti poti reseta parola