A murit muzicianul Dan Andrei Aldea. Era una dintre pietrele de temelie ale rock-ului românesc

 

Unul dintre cei mai mari chitarişti din muzica românească din toate timpurile, considerat adevărată piatră de temelie a muzicii rock de la noi, Dan Andrei Aldea s-a stins din viaţă la început de 2020.

Muzician de geniu, poliinstrumentist, omul care a propulsat trupa Sfinx în elita muzicii rock, Dan Andrei Aldea a fost, ca multe ale valori ale acestei ţări, nevoit să trăiască în afara graniţelor României, unde a revenit după mai bine de trei decenii de exil.

Trista veste a fost dată pe Facebook de Doru Rocker Ionescu, istoricul muzicii rock, pop şi jazz din România:

 

„Am învăţat notele muzicale înainte să învăţ alfabetul”, s-a destăinuit Bihoreanului fostul lider al trupei Sfinx.

Deşi se persifla spunând că este „un miştocar de Bucureşti”, avea pregătire în domeniul muzical, studii de vioară la Liceul de Muzică din Bucureşti.

„Eram o speranţă a şcolii. Alfred Mendelson, un compozitor celebru, chiar a scris un concert pentru mine”, povestea Dan Andrei Aldea pentru Bihoreanul.

În adolescenţă avea să descopere că, de fapt, nu muzica simfonică e cea care i se potriveşte cel mai bine. „Se zice că arta reflectă societatea, iar ce cântam eu – Bach şi Mendelssohn-Bartoly – nu asta făcea”, îşi amintea artistul.

Graţie unui tranzistor fixat pe unde medii, pe care îl ţinea pe bicicletă, a auzit şi alt fel de muzică, difuzată de posturile din Vest, dar parcă tot nu-şi găsea stilul. „Eu eram băiat sărac, nu aveam magnetofon. Un coleg, în schimb, m-a chemat să ascult un disc Animals, pe care era şi melodia „Don’t bring me down”. Piesa mi s-a părut atât de urâtă, atât de rea… Mi-am spus că e pentru mine!”, spunea acesta.

Chitara a început s-o înveţe singur, pe instrumentele colegilor, iar în clasa a X-a a fost cooptat într-o „formaţie de chitare” – Dacicus – a Casei de Cultură a Liceului de Muzică, iar apoi la Big Band-ul unui club de dans, unde a început să cunoască muzicieni experimentaţi.

Şi-a câştigat rapid o reputaţie de bun chitarist, fiind chemat să cânte în înregistrările pe care artişti consacraţi le făceau la Electrecord.

Totuşi, în scurt timp şi-a schimbat formaţia pentru una „de raion” – Memphis.

„Am cântat cu ei puţin, căci Sfinx a rămas fără toboşar şi l-au abordat pe colegul meu, Marian Toroimac, care le-a spus că merge doar dacă mă iau şi pe mine, deşi trupa avea deja doi chitarişti”, îşi aminteşte muzicianul.

Chiar dacă iniţial Sfincşii aveau de gând să-l dea afară, şi-au schimbat părerea după ce l-au văzut mânuind chitara electrică, scrie Bihoreanul.

Aşa se face că la 17 ani, după ce a fost admis la Conservatorul Ciprian Porumbescu (secţia Vioară), Dănuţ, cum îi spuneau colegii de trupă, a cântat o vară întreagă la Eforie Sud alături de Sfinx. „Am fugit la mare şi n-am spus nimănui, de m-a căutat mama cu Miliţia”…

La întoarcere, ambiţia de a deveni cel mai bun a pus cu totul stăpânire pe el. „Mi-am pus un pat la sala de repetiţii, şi acolo dormeam, acolo mâncam. M-au dat afară de la Conservator, pentru absenţe”, povesteşte el. Un an mai târziu, în 1969, s-a reînscris la facultate, pe care însă n-a mai părăsit-o până la absolvire.

Între timp, puştiul trupei Sfinx devenise adevăratul ei lider. Alături de toboşarul Marian Toroimac şi de basistul Corneliu Bibi Ionescu, Dan Andrei Aldea a început să şi compună.

Ce-a urmat e scris astăzi în istoria muzicii rock din România. Formaţia Sfinx a cucerit publicul cu piese precum „Şir de cocori”, „Om bun”, „Din nou acasă”, „Cântecul bufonului” şi altele, umplând sălile în toată ţara, la un moment dat fiind inclusă şi în spectacolele Cenaclului Flacăra.

Dan devenise un compozitor şi chitarist desăvârşit, înregistrând discuri ale unor colegi precum Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian, semnând muzică pentru filme şi piese de teatru.

 

 

Parteneri