Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > A fost deținut la Văcărești și îndepărtat din învățământ pentru participarea la Revoluția din 1848, surghiunit de ruși care-l bănuiau de trădare și de caimacamul Balș fiindcă era unionist
Articole online

A fost deținut la Văcărești și îndepărtat din învățământ pentru participarea la Revoluția din 1848, surghiunit de ruși care-l bănuiau de trădare și de caimacamul Balș fiindcă era unionist

Acuzat de trădare în favoarea turcilor de către autoritățile rusești care ocupau Principatele Dunărene, în contextul Războiului Crimeei din perioada 1853-1856, a fost trimis în Moldova, la Mănăstirea Neamț, unde a fost numit stareț în anul 1856.

Mai înainte, fusese îndepărtat din învăţământ din cauza participării la Revoluţia din 1848, ceea ce i-a adus și detenție la Văcărești.

Dar prigonirea sa nu s-a terminat aici.

Pentru că era și un înflăcărat militant al Unirii Principatelor Române, a căzut în dizgrația guvernului antiunionist condus de caimacamul Teodor Balş, aflat la conducerea Moldovei între 8/20 iulie 1856 și 17 februarie/1 martie 1857, fiind înlăturat de la stăreția Neamțului.

La Neamț, cu sprijinul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, începuse un vast program de reforme. Și-a dorit să înființeze o facultate de teologie, un seminar monahal, un gimnaziu, o școală primară, precum și o școală de agricultură.

Dintre toate aceste proiecte au fost realizate seminarul și școala gimnazială din Târgu Neamț.

Profesor național

Dimitrie Romano s-a născut, la 29 iulie 1806, în Săliştea Sibiului, într-o familie de țărani.

Rămas orfan la 14 ani, a plecat la mănăstirea Neamțului unde a fost călugărit, în 1823, sub numele de Dionisie.

În 1831 urmează primul curs de pregătire a învățătorilor de la Liceul Sfântul Sava din București, iar apoi desfășoară o rodnică activitate didactică și culturală la Buzău, ca învățător național între anii 1832 și 1843 și conducător al tipografiei episcopale (1839-1842).

În Buzău, el a fost primul „profesor național” – numit așa pentru a se deosebi de dascălii greci – timp de 12 ani (1832-1843).

Dorind să le ofere elevilor cele mai bune condiții pentru a învăța, tânărul ierodiacon Dionisie, cu sprijinul Episcopului Chesarie de atunci, construiește două clădiri pentru școală și un cămin pentru învățătorii din județ, care veneau să se instruiască la școala din Buzău.

A fost primul cămin de acest fel din Țara Românească.

Școala era organizată pe trei clase, până în 1837, când se adăuga și clasa a 4-a, purtând mai multe denumiri: școală națională; școală începătoare; școală publică, iar din anul 1838 s-a numit „școală normală, întrucât pregătea și învățători pentru sate.

Tot el a organizat și primele orfelinate din județ.

Carnetul de corespondență

Pentru o mai bună înțelegere a cursurilor pe care le susținea, mai ales că el preda limba română, entuziastul ierodiacon Dionisie se străduia să folosească metode noi de predare.

Una dintre metodele pentru care Dionisie insista era aceea ca la educația copiilor să colaboreze părinții cu profesorii:

„Ca să-și poată dobândi școalele scopul lor, nu este în destul a se trimite de către părinți copiii la școală numai ca să scape de dânșii, ci trebuie a se încuraja prin orice chip la învățătură”, motiva într-o cuvântare rostită la finalul unui an școlar.

Astfel, introduce în școală „carnetul de corespondență”.

La 26 mai 1865, a fost numit episcop eparhiot la Buzău, funcţie deţinută până la moartea sa, 18 ianuarie 1873.

Și-a lăsat biblioteca, compusă din manuscrise româneşti, slavone, greceşti, turceşti, arabe şi peste 7.000 de cărţi în diferite limbi – unele, rarităţi bibliografice, Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost ales la 15 septembrie 1868.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA