8 decembrie 1942: Bilanț tragic pe Frontul de Est pentru trupele române
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
La 20 de zile de la declanşarea contraofensivei sovietice din 19 noiembrie 1942, Marele Cartier General constată că din cei peste 160 000 de militari de care dispunea Armata 3 a rămas cu doar 83 000 (plus resturile diviziilor 20 infanterie, 1 cavalerie şi Detaşamentului ,,colonel Voicu”, încercuite la Stalingrad, despre care nu mai avea informaţii), din care numai 36 000 erau ,,luptători”, restul fiind încadraţi la formaţiunile de servicii, elemente de corp de armată şi armată etc. Armata 4 mai dispunea de numai 39 000 de oameni (din 81 000), dintre care 12 000 ,,luptători”.
Din punct de vedere moral se apreciacă efectivele rămase erau:
,,Deprimate şi încă sub impresia evenimentelor pe care le-au trăit; complet extenuate fiziceşte, din cauza lipsei de alimente, a frigului şi oboselii”, mulţi militari fiind ,,bolnavi şi degeraţi”, cu ,,o bună parte din echipament lipsă, pierdut sau luat de ruşi”.
Într-o asemenea situaţie se mai preciza că ,,la o parte din oameni, deprimarea şi încordarea nervoasă erau aşa de pronunţate încât arătau oarecare ezitare în executarea operaţiunilor de reîntoarcere în luptă”.
În acest sens, plutonierul t.r. Claudiu Ștefănescu, comandantul Plutonului 3 din Compania 1 a Batalionului 53 pionieri, informa că militari din Compania 7 din Regimentul 20 infanterie al Diviziei 4 infanterie au declarat militarilor din subordinea sa că ,,în ipoteza unui atac ei nu ies din gropi”, deoarece ,,nu erau nebuni” să se aventureze în atac. Aceștia au adresat comandanților ierarhici, inclusiv generalului Florea Mitrănescu, ,,înjurături de toate felurile pentru faptul că sunt ținuți de 7 luni pe poziție, pentru faptul că nu li se aduce mâncare decât la 3 – 4 zile odată, în schimb muniție li se aduce în mod regulat”.
Într-o situaţie dramatică se aflau şi ostaşii Armatei 3 despărţiţi de unităţi după ce tancurile soovieticilor le-au pulverizat dispozitivele de luptă.
,,Rătăciții – constată şi pretorul Corpului 4 armată, locotenent-colonelul E. Enghiurloiu – continuă să umble dezorientați și flămânzi prezentând un aspect jalnic cerșind hrană, dedându-se chiar la furturi de alimente de la gazdele care le-au dat adăpost”.
Cu toate acestea, unele divizii române continuau să lupte, chiar cu resturile de care mai dispuneau.
Divizia 5 cavalerie, de exemplu, acţionează în cadrul manevrei concepute de Armata 4 pentru a respinge infiltraţiile inamice între corpurile 6 şi 7 armată, constituind un front la adăpostul căruia să se pregătească contraofensiva blindată germană şi a garanta siguranţa zonei Şebalin, Remontnaia, unde se refăceau forţele principale ale unităţilor române.
Din ţară, mareşalul Ion Antonescu cere ca generalul Petre Dumitrescu ,,să controleze şi să raporteze urgent dacă situaţia operativă impunea ca satul Dubovski să fie neapărat cucerit prin şapte atacuri şi cu atâtea pierderi”. În situaţia în care informaţia era ,,sigur justă”, trebuia să se ceară Grupului de armate ,,Don” să aprobe reorganizarea Diviziei 9 infanterie şi a celorlalte unităţi române din subordinea ,,Grupului Hollidt” în conformitate cu dispoziţiile Armatei 3. În cazul în care acesta nu proceda astfel, diviziile române urmau să primească ordin să ,,nu mai execute” ordinele generalului germna, care trebuia ,,să arate imediat motivele pentru care a luat comanda generalului Stavrescu”.
Pe alte fronturi:
• Comandamentul Suprem sovietic ordonă pregătirea unei contraofensive pentru spargerea blocadei Leningradului (operaţia ,,Iskra”).
• În Tunisia, trupe germane ocupă Bizerta.
• În sprijinul trupelor americane de pe insula Guadalcanal sosesc forţe ale Corpului 14 armată, care aveau să respingă pe japonezi spre estul insulei de unde 13 000 aveau să fie evacuaţi la 9 februarie 1943.
