4 noiembrie 1979: Începe criza ostaticilor din Iran, după ce ambasada americană din Teheran este luată cu asalt
Fundamentaliștii islamici radicali au luat 90 de ostatici. Studenții erau furioși că șahului destituit i s-a permis să intre în Statele Unite pentru tratament medical și au amenințat că vor ucide ostaticii dacă se va încerca vreo salvare. Câteva zile mai târziu, liderul provincial al Iranului a demisionat, iar Ayatollahul Khomeini, liderul revoluționarilor fundamentaliști iranieni, a preluat controlul deplin al țării – și al ostaticilor.
La două săptămâni după asaltul ambasadei, ayatollahul a început să elibereze toți prizonierii care nu erau americani, precum și toate femeile și minoritățile americane, citând aceste grupuri ca fiind printre persoanele asuprite de guvernul Statelor Unite. Cei 52 de prizonieri rămași au fost lăsați la mila ayatolahului pentru următoarele 14 luni.
Președintele Jimmy Carter nu a reușit să rezolve criza pe cale diplomatică și, la 24 aprilie 1980, a ordonat o misiune de salvare dezastruoasă, în care au fost uciși opt militari americani și niciun ostatic nu a fost salvat. Trei luni mai târziu, fostul șah a murit de cancer în Egipt, dar criza a continuat. În noiembrie 1980, Carter a pierdut alegerile prezidențiale în fața republicanului Ronald Reagan. La scurt timp după aceea, cu ajutorul unor intermediari algerieni, au început în sfârșit negocieri de succes între Statele Unite și Iran.
La 20 ianuarie 1981 – ziua învestirii lui Reagan – Statele Unite au eliberat aproape 3 miliarde de dolari în active iraniene înghețate și au promis încă 5 miliarde de dolari în ajutor financiar. La câteva minute după ce Reagan a depus jurământul, ostaticii au părăsit Iranul la bordul unui avion de linie algerian, punând capăt calvarului de 444 de zile.
