30 noiembrie 1942: Răspunsul Marelui Cartier General la cererile germanilor de subordonare a trupelor române în noi unități
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
Grupul de armate ,,Don” cere reorganizarea marilor unităţi române care au înregistrat pierderi în lupte și întrebuințarea acestora în noi operaţiuni.
Generalul Hermann Hoth, comandantul Armatei 4 blindate germane, ordonă ca trupele române din Stepa Kalmucă, de la vest de Şarnutovski, să fie subordonate unui corp de armată german.
Reacţionând, generalul Ilie Şteflea atrage atenţia Misiunii Militare Germane că prin ,,aplicarea acestei măsuri s-ar ajunge de fapt la desființarea Armatei 4, ceea ce credem că nu este recomandat din niciun punct de vedere” și cere să intervină pentru ,,a se reveni asupra acestei dispoziții”.
Şeful Marelui Cartier General român mai reaminteşte germanilor:
,,Armata 4 a primit comanda în situaţie grea şi numai prin stăruinţa şi tenacitatea ei frontul a fost reconstituit din frânturi. Deşi la un anumit moment armata a avut libertatea să hotărască replierea, totuşi, în situaţia critică în care se afla, a rămas pe loc şi a păstrat frontul, cerând puţinelor trupe rămase sacrificii mari. Diviziile sunt în linie, iar armata le reface pe zi ce trece, îndeplinindu-şi misiunea în modul cel mai onorabil. Trebuie ţinut seama şi de efectul moral pe care aplicarea acestei măsuri l-ar avea asupra trupelor, care s-ar simţi părăsite de comandamentele române în momemnte grele”.
Colonelul Constantin Teodorescu, comandantul Regimentului 15 infanterie, declară că, în Cotul Donului, ,,purtarea trupelor sovietice a fost bestială. Luau de la prizonieri hrana, căciulile, cojoacele și îmbrăcămintea, lăsându-i goi pe ger și viscol. Pe ofițeri îi scoteau din rândurile trupei și îi împușcau. Marea majoritate a prizonierilor a fost împușcată sau călcată cu tancurile, ca un fel de distracție”.
În Caucaz, în timpul luptelor dintre Cikola şi Surch. Digora, batalioanele Diviziei 2 munte au în poziţie doar 250 – 400 luptători, pe sectoare de front mari, de 3 – 4 km, cu rezerve minime (30 – 40 de militari). Fiecare din cele şase batalioane nu mai reprezenta decât valoarea unei companii întărite.
În dimineaţa zilei, postul de comandă al Batalionului 10 vânători de munte, instalat pe înălţimea cu cota 1 160, în apropiere de Alagir, este atacat de forţele inamice care pătrunseseră pe valea Zrau. Luptând, alături de subordonaţi, locotenent-colonelul Gheorghe Gugleş, comandantul unităţii, este ucis, fiind lovit în piept de gloanţele unei puşti-mitralieră.
Pe alte fronturi:
• În apele arhipeleagului Solomon se desfășoară (până la 1 decembrie) o nouă bătălie navală între forțele japoneze și americane.
