Regele s-a îmbarcat la Sinaia în seara zilei de 2 ianuarie. Peronul gării era pustiu. Un singur ziarist american, Bill Lawrence, corespondentul lui „New York Times” a avut curajul să se prezinte la gara Sinaia pentru a asista la plecarea regelui. Bineînțeles că nu I s-a permis acest lucru, dar Lawrence, neînduplecat, a urmărit evenimentul de pe un deal din apropiere, iar reportajul său a apărut în ziar în zilele următoare.
Un tren fantomă și un popor părăsit
Pentru a împiedica manifestații de simpatie și de solidaritate, regimul nu a anunțat ora plecării sau ruta și a fost fixat orarul astfel ca voiajul prin Transilvania să aibă loc în cursul nopții.
Cu toate acestea, când trenul s-a oprit la Brașov și mai târziu la Făgăraș, noi, din spatele obloanelor trase, am putut auzi urale și imnul regal cântat de manifestanți.
Bieții oameni, care nu știu cum au aflat traseul și orarul trenului regal, au înfruntat nu numai întunericul și gerul, dar și ostilitatea gărzilor comuniste, pentru a aduce salutul lor și pentru a transmite un mesaj de încurajare Regelui lor.
Când am sosit la Curtici, ultima stație pe teritoriul român, ni s-au înmânat documentele de călătorie. Atunci am descoperit că ele nu conțineau decât vize de tranzit pentru Ungaria și Austria, care se aflau sub controlul sovietic.
De aici până la Viena am fost izolați cu totul de restul lumii. Gările prin care trecea trenul erau pustii, dar câteodată puteai zări câte o santinelă sovietică pitită după un colț.
Intrând în zona americană din Austria, un trimis al generalului american a adus salutul său Regelui.
În cursul nopții, am ajuns în partea de Apus a Austriei. La trecerea trenului prin Salzburg și apoi prin Innsbruck, am putut să auzim urale și imnul regal cântat de refugiații români, care veniseră să salute pe Rege, cu care acum erau înfrățiți în pribegie. Cu toții am fost foarte mișcați de aceste manifestații.
În Occident, Regele a vorbit
A doua zi ne-am găsit la granița elvețiană. Cum nu aveam vize de intrare, a fost nevoie de negocieri cu autoritățile federale de la Berna.
După un răgaz de câteva ore, am fost primiți pe teritoriul elvețian cu condiția de a nu face declarații cu caracter politic și fără a primi viza de pașaport.
Regele s-a stabilit în mod provizoriu la Lausanne.
După câteva săptămâni, Regele Mihai a fost invitat de președintele Harry S. Truman să-l viziteze în Statele Unite. În drum spre Washington, Regele s-a oprit pentru câteva ore la Londra. Acolo, în cadrul unei conferințe de presă, el a făcut primele declarații, descriind abdicarea forțată, pe care o considera nulă, ca fiind făcută prin constrângere și fără asentimentul poporului.
Odată ajuns în Statele Unite, la banchetul oferit de asociația corespondenților de presă din New York, Regele a pronunțat un discurs în care a relatat abuzurile regimului comunist și amestecul Uniunii Sovietice în afacerile interne ale României.
El a descris cum un regim instalat și sprijinit de forța armată a Uniunii Sovietice terorizează poporul român.
La Washington, Regele Mihai a stat de vorbă la Casa Albă cu președintele Truman, explicând doleanțele națiunii. El a văzut și un grup de membri marcanți ai guvernului american și al Congresului.
Din nou a fost invitat la un banchet la asociația ziariștilor americani, unde a descris tragedia poporului și setea țării pentru libertate și democrație.
Dar, în același timp, s-a închis un capitol de istorie tragică, dar eroică, a națiunii.
- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin
