Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > 26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei
Articole online

26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei

Basarabia

Acum 82 de ani, România primea una dintre cele mai puternice lovituri din partea URSS-ului, la o zi după ce Franța a capitulat în mod oficial în fața Germaniei pe 25 iunie 1940. Solicitarea de cedare a Basarabiei era considerată o despăgubire în viziunea sovieticilor, aceştia susţinând că teritoriul are o populaţie „legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică atât prin comunitatea sorţii istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională”.

Una dintre cele mai mari drame ale României

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, istoricul militar, prof. univ. Alesandru Duțu aduce câteva lămuriri cu privire la situația din 26 iunie 1940, atunci când URSS a răpit o parte din teritoriul național. Redăm mai jos notele istoricului militar:

Urmărind să nu deterioreze relaţiile sovieto-germane, dar nici să nu dea dovadă de slăbiciune, I.V. Stalin recurge la compromis, cerând lui V.M. Molotov să-l informeze pe Friedrich Werner von Schulenburg că guvernul sovietic a decis ,,să-şi limiteze cererile asupra părţii nordice a Bucovinei, împreună cu oraşul Cernăuţi”.  Încercând să obţină o compensaţie pentru România, ambasadorul german a apreciat că se putea ajunge mai uşor la ,,o soluţionare paşnică” în situaţia în care guvernul sovietic ,,ar înapoia rezerva de aur a Băncii Naţionale a României” (tezaurul românesc depus spre păstrare la Moscova în timpul primului război mondial – n.n.). 

V.M. Molotov a răspuns însă că această problemă ,,nici nu se mai pune deoarece România a exploatat un timp îndelungat Basarabia”. Se referea, în mod eronat, la perioada care se scursese de la 27 martie/9 aprilie 1918, când Basarabia se unise cu România, în urma votului majoritar al Sfatului Ţării.

În continuare, cei doi diplomaţi, sovietic şi german, cad de acord asupra modului în care urma să se procedeze: în timp ce guvernul sovietic avea să supună cererea, în aceeaşi seară, ministrului plenipotenţiar român la Moscova, guvernul german trebuia să sfătuiască ,,de urgenţă” guvernul de la Bucureşti ,,să cadă de acord”, altfel ,,războiul ar fi inevitabil”. 

De la Roma, ambasadorul german informează pe Joachim von Ribbentrop că guvernul italian a reafirmat că ,,optează pentru o soluţionare paşnică a problemei Basarabiei şi îşi oferă serviciile pentru a exercita o anumită influenţă asupra Bucureştilor”.

Prin urmare, cei ,,trei mari”, care controlau atunci viitorul statelor Europei, îşi ,,dăduseră mâna” şi deciseseră sfârtecarea României, care nu putea conta nici pe sprijinul aliaţilor din Înţelegerea Balcanică. Reliefând contextul internațional nefavorabil, Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul țării, avea să noteze ceva mai târziu: ,,Astfel, în noaptea de 26 spre 27 iunie ne-am găsit singuri în fața amenințării. Singuri”.

În acest context, seara târziu, la orele 22.00, ambasadorul român la Moscova, Gheorghe Davidescu, este chemat de V.M. Molotov la Kremlin, care îi înmânează, în numele guvernului sovietic, o Notă ultimativă prin care se cerea guvernului român ,,să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia” şi să ,,transmită”, tot Uniunii Sovietice, partea de nord a Bucovinei. Răspunsul era aşteptat în cursul zilei de 27 iunie 1940. 

Pe harta înmânată, ,,noile frontiere” erau marcate printr-o linie groasă, trasată cu creion roşu, urma acestuia acoperind, aşa cum releva Alexandru Cretzianu, o porţiune corespunzătoare ,,unui teritoriu de 7 mile”, astfel încât era foarte greu de stabilit în care parte urmau să rămână unele localităţi. Mai mult, linia trecea şi peste un teritoriu (regiunea Herţa) care nu era menţionat în ultimatum

După ce precizează că ,,argumentele înșirate în Notă sunt lipsite de temei”, Gheorghe Davidescu expune ,,drepturile istorice, entice și politice care formează temelia reunirii Basarabiei cu patria” și declară că ,,România nu a profitat de slăbiciunea militară a U.R.S.S.”, că ,,unirea a fost un act al majorității populației basarabene a cărei voință s-a exprimat în hotărârea Sfatului Țării”. 

Apoi expune ,,modul în care a fost răpită Bucovina și împrejurările în care această provincie, care nu a cunoscut niciodată dominația rusească, a hotărât să se unească cu Patria Mamă”, reamintește faptul că după 1918 România ,,a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea raporturi de bună vecinătate cu U.R.S.S. în convingerea că guvernul sovietic își dă seama că o Românie puternică, unită în granițele ei entice este o garanție de securitate pentru toți vecinii ei”. 

V.M. Molotov nu acceptă argumentele ministrului român, apreciind că acestea nu corespundeau ,,nici evoluției istorice, nici situației de fapt”. Argumentează cererea sovietică privind nordul Bucovinei ca ,,despăgubire pentru dominația română în Basarabia timp de 22 de ani”.

Gheorghe Davidescu mai precizează că termenul de 24 de ore era ,,insuficient pentru ca guvernul român să poată lua o hotărâre într-o problemă atât de importantă pentru viitorul neamului nostru”. • Şi aceste argumentele se dovedesc a fi inutile, V.M. Molotov atrăgând atenția că dacă România nu va răspunde afirmativ în termenul fixat, atacul sovietic se va produce în seara următoare. 

De la Moscova, Friedrich Werner von Schulenburg face cunoscut că trupele sovietice ,,trec mâine dimineață granița României dacă guvernul român nu dă încă azi răspuns afirmativ la pretențiile U.R.S.S.”. Informând pe români despre acest lucru, Wilhelm Fabricius precizează că ,,acceptarea este în interesul bineînțeles al României”. 

În acel moment, Uniunea Sovietică dispunea, în apropierea graniţei estice a României de 40 de divizii, 14 brigăzi, 30 de regimente şi patru divizioane de artilerie independente. 

Cu toate că Germania se străduia să ,,ţină în frâu” Ungaria şi Bulgaria, presiuni/pericole evidente se manifestau şi la graniţa de sud şi de vest a României.

Textul ultimatului transmis de sovietici:

„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.
Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.
Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

AMAE, fond 71/1920-1944. URSS, vol. 130, f. 245-246.

Registration

Aici iti poti reseta parola