În acei ani s-au construit căile ferate Arad – Alba Iulia – Teiuş, cu o ramificaţie, Simeria – Petroşani, şi Oradea – Cluj – Braşov.
Legea pentru construirea liniei Oradea – Cluj – Braşov a fost semnată de împăratul Franz Josef la 6 decembrie 1868, chiar dacă lucrările de pregătire au început mai devreme.
Legea a prevăzut, pe lângă construirea liniei principale, realizarea ramificaţiilor Teiuş – Alba Iulia, Luncani – Târgu Mureş şi Copşa Mică – Sibiu.
Linia Arad – Alba Iulia a fost „Prima cale ferată din Ardeal” şi a fost finalizată în decembrie 1868.
Compania engleză de construcţii căi ferate Warring, care a câştigat licitaţia construcţiei liniei principale în 1868, a încredinţat realizarea segmentului Alba Iulia – Teiuş – Târgu Mureş inginerului Perczel Mor.
Calea ferată normală simplă Alba Iulia – Teiuş – Războieni, în lungime de 52 de kilometri, a fost construită între anii 1869 şi 1871 de către Societatea Căilor Ferate Ungare de Est.
Dacă, la început, linia Alba Iulia – Teiuş s-a construit ca o linie de legătură între „Prima linie ferată din Ardeal” şi linia ferată din estul Ardealului, ulterior a devenit o linie de importanţă majoră.
În lungime de 15 kilometri, tronsonul Alba Iulia – Teiuş, care a urmărit cursul râului Mureş, pe partea dreaptă, cu lucrări minime de terasamente, a fost inaugurat pe data de 20 noiembrie 1871. Tot la acea dată a fost inaugurată şi gara Teiuş.
La punerea în funcţiune a căii ferate, din 1871 şi până în 1884, au circulat pe acest tronson locomotive din depoul Arad, după care a fost înfiinţat depoul de locomotive Teiuş.
Locomotive cu abur
Timp de un secol, începând cu 1871, pe linia Alba Iulia – Teiuş – Războieni au circulat locomotive cu abur, care au început să fie înlocuite, după apariţia primelor locomotive diesel în depoul Teiuş, în 1971, cu locomotive LDE şi LDH, iar în anul 1981, cu locomotive electrice.
La câteva luni de la darea în folosinţă a liniei Alba Iulia – Teiuş, şi implicit a gării Teiuş, în 6 mai 1872 s-a dat în folosinţă şi linia de cale ferată între Teiuş şi Mediaş, în lungime de 62 de kilometri, apoi linia Mediaş – Sighişoara, de 39 kilometri, la 12 iulie 1872, şi Sighişoara – Braşov, de 129 kilometri, la 1 iunie 1873.
Odată cu deschiderea liniei Teiuş – Mediaş, la 6 mai 1872 a fost inaugurată şi gara din Blaj, construită de Societatea Căilor Ferate Ungare de Est.
Memorandiștii
În 1892, prin gara Teiuş au trecut şi memorandiştii care se îndreptau spre Viena pentru a-i prezenta împăratului Francisc Iosif I doleanţele românilor, dar şi doi ani mai târziu, în drum spre procesul care îi aştepta la Cluj.
Atmosfera din gara Teiuş, din 6 mai 1894, a fost de trimisul special al ziarului Tribuna:
„…în Teiuş ne-a aşteptat o surprindere şi mai mare. Numărul celor adunaţi nu-l pot fixa, dar nu voi exagera dacă voi spune că au fost până la două mii…
Nu se poate spune însufleţirea care a cuprins pe acei vrednici oameni, când îl văzură în mijlocul lor pe vrednicului nostru president (Ioan Raţiu, cel care a afirmat că ‘existenţa unui popor nu se discută, ea se afirmă!’ – n.r.)”.
Noua gară
Între 1905 şi 1908 s-au derulat lucrările de construcţie a gării din Teiuş în forma în care arată astăzi, fiind una dintre cele mai impunătoare clădiri de călători din România.
Arhitect a fost Pfaff Ferenc, cel care a proiectat şi gările din Arad, Timişoara, Cluj, Carei, Satu Mare.
În această gară a poposit, în drum spre Sibiu, în octombrie 1916, şi Carol de Habsburg, cel care, după doar câteva săptămâni de la trecerea sa prin Teiuş, devenea împăratul Imperiului Austro-Ungar.
În calitate de mareşal, acesta a trecut prin gara Teiuş, unde a fost întâmpinat cu onorurile cuvenite, în timpul unei inspecţii în unităţile pe care le avea în subordine pe rontal de Est.
Moartea lui Ioan Arion
În gara din Teiuş şi-a găsit sfârşitul cel care a rămas în istorie ca „stegarul Marii Uniri” sau „martirul Marii Uniri” din 1918 – Ioan Arion.
De martiriul său aminteşte şi o placă memorială depusă în gară în urmă cu câţiva ani.
Ioan Arion a fost împuşcat în seara de 30 noiembrie 1918, în timp ce venea cu o delegaţie din satul său natal – Agriş, comuna Iara, din Cluj, pentru a participa la Marea Adunare Naţională.
Ales de consătenii săi să poarte drapelul în drum spre Alba Iulia, Ioan Arion a murit cu tricolorul în mână, după ce a fost împuşcat, potrivit presei vremii, de maghiari, care au tras asupra trenului care tocmai pleca din gara Teiuş.
El a fost nimerit de două gloanţe, murind din cauza rănilor până când trenul a ajuns în Alba Iulia.
Accidentul
În anul 1966 a ajuns în gara din Teiuş şi Nicolae Ceauşescu.
Doi ani mai târziu, între Blaj şi Teiuş, în 7 octombrie 1968, a avut loc unul dintre cele mai grave accidente feroviare înregistrate în România, după ce două trenuri au intrat în coliziune. Au fost 22 de morţi şi 72 de răniţi. Printre victime au fost mulţi elevi care se duceau la liceu în Blaj, dar şi academicianul Emil Petrovici, care se întorcea la Cluj după ce participase la o şedinţă în Bucureşti.
În dimineaţa de 7 octombrie 1968, puţin după ora 6,00, s-au ciocnit două trenuri, personalul 3340, care circula pe ruta Teiuş – Blaj, plin cu navetişti, şi acceleratul 303, care se deplasa pe relaţia Bucureşti – Oradea.
În perioada respectivă în zonă era o singură linie de cale ferată, iar rutele celor două trenuri se încrucişau, de obicei, în Crăciunel.
În dimineaţa respectivă, din cauza unor lucrări, rutele trenurilor urmau să se încrucişeze în halta Bucerdea, o dispoziţie în acest sens fiind trimisă impiegaţilor de pe traseul amintit.
Însă, impiegatul de mişcare din halta Bucerdea, care consumase alcool în timpul nopţii, a uitat că trebuie să reţină trenul personal pe linia bătută, până la trecerea acceleratului, şi i-a dat cale liberă spre Blaj.
„După ce a trecut ultimul vagon al cursei 3340 prin faţa mea, mi-am da seama de greşeala făcută”, a declarat, în timpul procesului desfăşurat în interiorul gării din Teiuş, impiegatul Teodor Petrişor, potrivit imaginilor înregistrate la vremea respectivă de către postul naţional de televiziune.
Procesul, filmat de televiziunea naţională, post care a difuzat în urmă cu câţiva ani imagini din acesta în cadrul unui documentar, a fost unul public şi s-a desfăşurat în sala de aşteptare a gării din Teiuş, în prezenţa a peste o mie de ceferişti aduşi din întreaga ţară, dar şi a altor câtorva sute de oameni, pasageri şi lucrători, care ascultau la megafoane în afară.
Potrivit celor declarate de impiegat, el a sunat imediat acarul, dar a fost prea târziu, deoarece trenul personal trecuse de cabina acestuia.
A urmat o tragedie, cele mai multe dintre victime provenind din trenul personal, printre care şi rude între ele, de exemplu tată şi fiu sau fraţi.
În timpul procesului, impiegatul a recunoscut că a consumat alcool înainte de a intra de serviciu.
La rândul său, acarul Alexandru Cristea băuse şi el înainte de a merge la serviciu.
Acesta participase la un botez, de unde a adus băutură, un amestec de vin şi rachiu, pe care i-a lăsat-o impiegatului.
Teodor Petrişor a băut respectivul amestec pe durata întregii nopţi de 6 spre 7 octombrie, iar cu puţin timp înainte de a da indicaţiile greşite chiar aţipise.
Impiegatul avea 34 de ani şi a fost condamnat la moarte, fiind închis în Zarca de la Aiud.
Nicolae Ceauşescu i-a comutat ulterior pedeapsa, executând în final 18 ani de închisoare. Teodor Petrişor a decedat în urmă cu câţiva ani, având peste 80 de ani.
Acarul Alexandru Cristea a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, fiind eliberat după 10 ani.
Prezentul
Impunătoarea gară de altădată, când prin Teiuş treceau mii de călători, mulţi schimbând aici trenul spre o altă magistrală, este acum mai mult pustie, fiind intervale orare în care nu este niciun pasager în zonă.
Peroanele sunt măcinate de vreme şi departe de standardul european, iar pe liniile secundare stau vagoane aflate în conservare. În prezent sunt folosite doar câteva birouri şi o sală de aşteptare. Cea mai mare parte a încăperilor sunt închise cu lacătul de ani de zile, iar spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii sunt departe de ceea ce ar trebui să fie în 2021.
Sursa: Agerpres via volumul „Teiuş – gara amintirilor”, autori Cristian Florin Bota, Valentin Ivănescu, Marcel Oţoiu
