Îmbrățișarea tăcută din temnițele ungurești a fraților Braniște care a emoționat Europa

 

Marele ziarist și patriot român din Ardeal, Victor Braniște, îl avea pe fratele său, Valeriu Braniște (foto), închis, în 1894, în temnița ungurească de la Vacz, pentru un așa zis delict politic.

Victor Braniște, student la Universitatea din Budapesta, mergea să-și viziteze fratele, la închisoare, în fiecare duminică.

Direcției ungurești a închisorii nu i-au prea căzut bine aceste vizite săptămânale și a început să facă șicane.

Așa că s-a gândit să nu le mai de voie celor doi frați să vorbească în românește.

Consemnarea lui Moroianu

George Moroianu consemna, la plecarea la cele veșnice ale lui Victor Braniște:

„Prima oară când această aspră măsură a fost pusă în aplicare cei doi frați, întâlnindu-se sub ochii vigilenți ai paznicului, ei și-au strâns mâna covârșiți de emoție și, după câteva clipe, cu ochii umezi s-au îmbrățișat, fără să-și fi spus unul altuia o vorbă.

Întâmplarea a fost semnalată și comentată nu numai în ziarele românești, ci și în câteva ziare franceze, iar sub impresia comentariilor de cu asupră ironie a presei străine, măsura a fost, mai târziu, revocată”.

Frații Braniște, potrivit Wikipedia

Victor Braniște (n. 1874 – d. 14 decembrie, 1938, Brașov) a fost un ziarist român din Brașov, cunoscut pentru activitatea desfășurată în cadrul redacției ziarului ardelean Gazeta de Transilvania și pentru implicarea în activitatea de constituire a celui de-al doilea Corp al Voluntarilor Români din Rusia.

A fost frate cu publicistul Valeriu Braniște și cu Virgilia Braniște.

De asemenea, a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

 A urmat Facultatea de drept din Cernăuți și din Budapesta. În perioada 1897-1899 a fost redactor la ziarul Patria.

Între 1907 și 1937 a fost redactor la Gazeta de Transilvania.

În această perioadă, la 8 februarie 1909 a fost condamnat la 3 luni de închisoare și 240 coroane amendă, apoi la 6 luni închisoare în aceeași zi, pentru articole publicate în ziar.

La conducera Gazetei

În anul 1914 a preluat împreună cu Ioan Brote conducerea Gazetei, după trecerea lui Voicu Nițescu în România.

În 1916 în perioada de timp în care Armata Română era în Brașov, s-a aflat de unul singur la conducerea acesteia. După retragerea Armatei Române din toamna anului 1916, s-a retras cu întreaga redacție și administrație a acesteia în Regat.

Aici a participat la activitatea Ligii Culturale.

În Siberia pentru România Mare

În calitate de reprezentant al guvernului român, a plecat în 1918 spre Siberia împreună cu Voicu Nițescu, pentru a ajuta la formarea unui al doilea Corp de Voluntari dintre prizonierii de război români ai Armatei Austro-Ungare, care a fost creat la Celeabinsk.

Aici, Gazeta de Transilvania a apărut sub numele de „Gazeta Transilvaniei și a Bucovinei“,  la tipografia cehă din Ekaterinburg (de la 13 august 1918).

După mutarea redacției și a ziarului de la Ekaterinburg la Irkutsk în primul trimestru al anului 1919, unele dintre cele 6 numere care au apărut aici, au fost redactate de Victor Braniște.

În vara anului 1918, diplomatul Vasile Stoica a încercat să-l aducă în Statele Unite ale Americii pentru a participa la demersurile de constituire a unor unități de voluntari pe tărâm american.

Valeriu Braniște

În Procesul de la Timișoara, început în 28 decembrie 1894, Valeriu Braniște a fost acuzat pentru cele 72 de articole apărute în „Dreptatea”, în care era atacat guvernul de la Budapesta.

Procurorul în proces a fost Gozsdu Elek (romancier maghiar), iar apărarea a fost asigurată de Coriolan Brediceanu și de avocatul slovac Stefanovits, din Pojon. Verdictul a fost 2 ani închisoare și amendă.

A fost deținut în închisorile de la Seghedin (1893; 1918) și Vaț până în iulie 1896, când va fi amnistiat, după 15 luni de detenție, dar cu condiția să nu se mai întoarcă la Timișoara.

În anul 1918, la 3/16 februarie a fost arestat și întemnițat la Seghedin sub acuzația de spionaj în favoarea României și în detrimentul armatei austro-ungare, însă a fost eliberat la 1 octombrie 1918, sub presiunea evenimentelor.

A fost membru al Marelui Sfat Național Român, ales în Adunarea Națională de la Alba Iulia, care l-a desemnat în Consiliul Dirigent.

 

 

Parteneri