21 iulie 1944: Adolf Hitler supraviețuiește unei noi tentative de asasinat. Lovitura de stat eșuează în doar 11 ore
Oficiali germani de rang înalt se hotărâseră că Hitler trebuie să moară. Acesta conducea Germania într-un război sinucigaș pe două fronturi, iar asasinarea era singura modalitate de a-l opri. Va urma o lovitură de stat, iar un nou guvern la Berlin va salva Germania de la distrugerea completă de către Aliați. Acesta era planul, însă nu avea să decurgă conform așteptărilor.
Colonelul Claus von Stauffenberg, șeful rezervei armatei, a primit sarcina de a plasa o bombă în timpul unei conferințe care urma să aibă loc la Berchtesgaden, dar care a fost ulterior mutată în „Vizuina Lupului” a lui Hitler, un post de comandă la Rastenburg, în Prusia. Stauffenberg a plasat explozibilul într-o servietă, pe care a așezat-o sub o masă, apoi a plecat rapid. Hitler studia o hartă a frontului de est, în timp ce colonelul Heinz Brandt, încercând să vadă mai bine harta, a mutat servieta din loc, mai departe de locul în care se afla Führerul.
La ora 12:42 p.m. bomba a explodat. Când fumul s-a risipit, Hitler era rănit și chiar suferise paralizia temporară a unui braț. Alte patru persoane prezente au murit din cauza rănilor.
În momentul în care bomba a explodat, Stauffenberg se îndrepta spre Berlin pentru a desfășura Operațiunea Valkyrie, răsturnarea guvernului central. În Berlin, el și generalul Olbricht, care a fost complice, l-au arestat pe comandantul armatei de rezervă, generalul Fromm, și au început să dea ordine pentru rechiziționarea diferitelor clădiri guvernamentale. Apoi a sosit vestea de la Herman Goering – Hitler era în viață.
Operațiunea Valkyrie, planul prin care complotiștii urmau să-și asigure controlul asupra țării
La Berlin, maiorul Otto Remer, considerat apolitic de către conspiratori și dispus să execute orice ordin care i se dădea, a fost anunțat că Führerul era mort și că el, Remer, trebuia să-l aresteze pe Joseph Goebbels, ministrul Propagandei. Dar Goebbels avea alte vești pentru Remer – Hitler era în viață. Și a dovedit-o, dându-l pe lider la telefon (rebelii uitaseră să taie liniile telefonice).
Hitler i-a dat apoi lui Remer ordinul direct de a reprima orice rebeliune a armatei și de a urma doar ordinele lui sau ale lui Goebbels sau Himmler. Remer l-a lăsat să plece pe Goebbels. SS-ul a intrat apoi în acțiune, ajungând în Berlin, acum în haos, exact la timp pentru a convinge mulți ofițeri germani de rang înalt să rămână loiali lui Hitler.
Au urmat arestări, sesiuni de tortură, execuții și sinucideri. Contele Claus von Stauffenberg, cel care a plasat de fapt explozibilul în camera cu Hitler și care a insistat în fața co-conspiratorilor săi că „explozia a fost ca și cum ar fi lovit un obuz de 150 de milimetri. Nimeni din acea cameră nu mai poate fi în viață”.
Dar Stauffenberg a fost cel care nu avea să mai fie în viață pentru mult timp; a fost împușcat mortal chiar în ziua atentatului de către un ofițer pro-Hitler. Complotul a fost complet dejucat.
Acum, Hitler trebuia să readucă calmul și încrederea populației civile germane. La ora 1 dimineața, pe 21 iulie, vocea lui Hitler a pătruns pe undele radio:
„Sunt nevătămat și bine…. O clică foarte mică de ofițeri ambițioși, iresponsabili… și proști au pus la cale un complot pentru a mă elimina… Banda de elemente criminale va fi distrusă fără milă. Prin urmare, dau ordin acum ca nicio autoritate militară… să nu se supună ordinelor acestei bande de uzurpatori… De data aceasta vom regla conturile cu ei în modul în care noi, național-socialiștii, suntem obișnuiți”.
Odată ce Hitler și-a dat seama de amploarea conspirației (aceasta ajungea până în Franța ocupată), a început lichidarea sistematică a dușmanilor săi. Peste 7.000 de germani aveau să fie arestați, iar până la 5.000 aveau să sfârșească morți.
