202 ani de când cu băşica lui Caragea

 

Prima consemnare despre zborul unui balon pe teritoriul de astăzi al României apare într-o condică de cheltuieli a familiei boierilor Roset-Roznovanu din Iaşi, cu referiri la un spectacol organizat de ziua „cuconului", ocazie în care - printre multe alte distracţii - un neamţ lansează un lufbalon.

În ceea ce priveşte Ţara Românească şi Bucureştiul, prima ascensiune a unui balon cu aer cald, fără pasager, a avut loc în luna iunie 1818 pe dealul Spirii, în prezenţa domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, a fiicei sale – domniţa Ralu și a poporului curios.

Iată cele două relatări despre epocalul eveniment:

  1. – În leat 1818, iunie 26, într-o duminecă seara au rădicat nişte nemţi, cu meşteşug, o băşică în slava foarte mare. De 1700 coţi de pânză băşica, cu spirturi fiind înnăuntru, cu o luminaţii mare au aridicat-o din curtea domnească cea arsă.

Şi li s-au plătit de domnie taleri 10.000 având prinsoare că dă nu va ridica-o să plătească nemţii banii îndoiţi. Au luat nemţii şi de la cei ce au intrat cât au putut.

Întâmplându-să aceasta în zilele mării sale preaînălţatului nostru domn Io Ioan Gheorghiu Caragea Vodă, în al şasilea an al domnii dintâiu.

2 – Leatul 1818, în zilele domnului nostru Io Ioan Gheorghe Caragea Voevod, cu sfat de opşte au poruncit de au făcut o asmodie, ce se numia băşică, la casele lui Alexandru Vodă (lpsilante), în deal, care arseseră de curându.

Acea băşică era lungul de 4 stânjeni, largul totasemenea, făcută din pânză de Braşov şi îmbrăcată cu batistă: bucăţi 90; întrînsa un buriu cu spirtu, de cinci vedre, prins cu meşteşugu.

I-au dat fitil de jos şi s-au înălţat în slavă, cât de abia se vedea. Părea că este un işlic boeresc şi întrînsa ardea fitilul şi lumina ca un luceafăr. Şi s-au înălţat după loc şi au căzut jos la sat unde se zice Căţei, din josu Bucureştilor, în zi Dumineca tuturor sfinţilor, Iunie 9 zile.

Citește și Aromânii din Săracu dau greș cu balonul cu aer cald la 1803

Nepotrivirea

Ambele înscrisuri au fost semnalate pentru prima dată de către istoricul Emil Vârtosu în 1936, primul fiind scris de: Ceauşul Costache, de la biserica Amzei, iar al doilea, de un martor a cărui nume nu s-a păstrat, dar a cărui Însemnare s-a găsit între hârţoagele mănăstirii Govora.