2 ianuarie 1943: ,,Germania are de ales: Mareşalul Antonescu sau Horia Sima”
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
Iuliu Maniu trimite un mesaj lui Edward Beneš, şeful guvernului cehoslovac din exil, prin care îi solicită să susţină interesele României, în discuţiile pe care le avea cu sovieticii, şi să insiste pentru obţinerea unor condiţii acceptabile de armistiţiu.
Referindu-se la ,,cazul” Horia Sima, mareşalul Ion Antonescu atrage atenţia lui Manfred von Killinger:
,,Am nevoie de situaţii clare. În nici un caz nu trebuie să se acrediteze ideea că Germania face un joc dublu, cu Horia Sima şi cu Legiunea, şi să se nască bănuiala că Germania vrea să să se servească într-o bună zi de Sima. În primul rând armata trebuie să aibă convingerea că între Germania şi România este totul în ordine, altfel n-ar mai lupta. O măsură precisă împotriva lui Sima este de aceea şi în interesul Germaniei şi sper că se va produce un gest oficial care să fie dat publicităţii”.
Răspunzându-i, ministrul Germaniei la Bucureşti neagă orice implicare a Berlinului în evadarea lui Horia Sima şi dă asigurări că ,,Legiunea nu mai este un pericol” şi că ,,alianţa dintre Germania şi România este atât de solidă, încât nu poate exista niciun motiv pentru o asemenea presupunere”.
Neîncrezător, Ion Antonescu îi aminteşte că după înăbuşirea rebeliunii legionare din ianuarie 1941 a permis lui Horia Sima şi celorlalţi conducători legionari să plece din ţară în Germania, cu sprijin german, cu condiţia:
,,Nici o activitate politică a lui Sima şi a acoliţilor săi şi garanţia că Sima nu va mai înfăţişa o primejdie de orice fel de tulburări”. Apoi conchide: ,,Sima a călcat această condiţie” şi atenţionează: ,,Germania are de ales: mareşalul Antonescu sau Horia Sima”.
Situația de pe front
Divizia 7 cavalerie rupe lupta de pe Cir şi se retrage spre Morozovskaia şi Tacinskaia. În seara zilei de 4 ianuarie a trecut Doneţul şi a continuat marşul pe jos, pe ger năprasnic, cu trupele epuizate după 45 de zile de lupte grele, până în zona Repnaia (5 km vest Forstadt), parcurgând 175 km în 76 ore. După un scurt repaus, a reluat marşul spre vest, în cadrul Grupării ,,general Constantin Trestioreanu”. S-a înapoiat în ţară cu 182 ofiţeri, 165 subofiţeri, 4 621 trupă, 4 213 arme, 129 puşti-mitralieră, 31 mitraliere, 31 brandturi, 24 guri de foc, 2 396 cai, 345, 125 autovehicule.
Divizia 7 infanterie trece Doneţul, pe la Belaia Kalitva, având în compunere numai circa 100 de ofiţeri şi 2 500 trupă, din care doar 500 – 600 capabili de luptă.
Referindu-se la starea de spirit a militarilor Armatei 4, Secția 1 a Marelui Cartier General consemnează: ,,Oamenii sunt complet obosiți și într-o stare de delăsare care îi face incapabili de orice noi eforturi”. Între cauze se releva faptul că militarii erau pe front de 17 luni, diviziile Corpul 6 armată nemaiavând ,,nici 2% din luptătorii cu care plecaseră inițial în război”, restul fiind uciși sau evacuați ca răniți sau bolnavi. De la începutul războiului, acestea ,,consumaseră” patru rânduri de ,,marșuri” în valoare de circa 6 000 de oameni de regiment. În concluzie se aprecia că ,,din Armata 4 nu se mai poate organiza nimic”. O situație asemănătoare se întâlnea și la Armata 3: ,,Oamenii sunt complet extenuaţi fizicește, nu mai au nici o vigoare și nici voință. Nu mai reacționează și nu-i mai interesează nimic; au nervii complet zdruncinați și incapabili de o nouă rezistență… La ora actuală, elementul om, sub raport moral, este inexistent”.
Constatând că o parte din răniţii, invalizii sau mutilaţii de război ,,se abat de la dispoziţiunile în vigoare”, ministrul de Război, generalul Constantin Pantazi, cere ca aceştia să fie convinşi de următoarele: ,,Ţara are grijă şi a stabilit drepturile pentru ostaşii care o apără şi pentru urmaşii lor. Supunerea faţă de legi şi ordine trebuie să fie la fel de conştiincioasă şi cu acelaşi spirit de sacrificiu, pe front şi în interior, atât pentru cei valizi cât şi pentru cei suferinzi de pe urma războiului. Prin oricâte greutăţi vor trece luptătorii, disciplina trebuie menţinută cu energie, ea fiind prima condiţie de a duce la bun sfârşit lupta pentru fiinţa Neamului. Comandanţii de toate gradele, se vor asigura că nu ies din spitale şi că nu circulă prin gări şi pe calea ferată decât ostaşii care au o ţinută demnă şi corectă”.
