19 august 1934: Adolf Hitler devine președinte al Germaniei
În 1932, președintele german Paul von Hindenburg, bătrân și obosit, câștigase realegerea în funcția de președinte, dar pierduse o parte considerabilă din sprijinul său de dreapta/conservator în favoarea Partidului Nazist. Apropiații președintelui doreau o relație mai apropiată cu Hitler și cu naziștii. Hindenburg disprețuia nelegiuirile naziștilor, dar în cele din urmă a fost de acord să îl înlocuiască pe cancelarul său, Heinrich Bruning, cu Franz von Papen, care era dispus să îi liniștească pe naziști prin ridicarea interdicției impuse cămășilor brune ale lui Hitler și prin anularea unilaterală a plăților de reparații ale Germaniei, impuse prin Tratatul de la Versailles la încheierea Primului Război Mondial.
Dar Hitler nu a fost liniștit. El dorea cancelaria pentru el însuși. Politicile lui Papen au eșuat pe un alt front: guvernarea sa autoritară i-a îndepărtat pe susținătorii săi și a fost și el forțat să demisioneze. Apoi a făcut cauză comună cu Hitler, convingându-l pe președintele Hindenburg să îl numească pe Hitler cancelar și pe el însuși vicecancelar.
I-a promis președintelui că va limita cele mai grave tendințe ale lui Hitler și că majoritatea cabinetului va fi ocupată de non-naziști. Întrucât actualul cancelar al lui Hindenburg nu mai putea obține o majoritate în Reichstag, iar Hitler putea reuni o parte mai mare a maselor și o coaliție unificată de dreapta/conservatoare/naționalistă, președintele a cedat.
În ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar al Germaniei
Dar nici acest lucru nu a fost suficient pentru Hitler. În februarie 1933, Hitler a dat vina pe comuniști pentru incendiul devastator de la Reichstag (adevărata cauză rămâne un mister) și l-a convins pe președintele Hindenburg să semneze un decret de suspendare a libertăților individuale și civile, decret pe care Hitler l-a folosit pentru a-și reduce la tăcere dușmanii politici prin arestări false.
Hitler a trecut apoi la epurarea Cămășilor Brune (trupele sale de asalt), al căror șef, Ernst Röhm, începuse să se opună tacticilor de teroare ale Partidului Nazist. Hitler l-a executat pe Röhm fără proces, ceea ce a încurajat armata și alte forțe reacționare din țară să îl îndemne pe Hitler să își consolideze și mai mult puterea prin fuziunea președinției și a cancelariei.
Hindenburg a murit de cancer pulmonar la 2 august 1934. Un vot plebiscitar a avut loc la 19 august. Intimidarea și teama de comuniști i-au adus lui Hitler o majoritate de 90 la sută. El era acum, din toate punctele de vedere, dictator.
