Primul tren l-a avut pasager pe Rege
În 1869, România devenea cea de-a treia țară din Europa de Est, după Rusia și Imperiul Otoman care avea linie de cale ferată. În vara anului 1869 era finalizată construcția liniei București-Filaret-Giurgiu, cu care Regele Carol I a călătorit apoi pe Dunăre spre Germania, pe 7 septembrie 1869.
Această legătură feroviară este importantă pentru transporturile de marfă, deoarece permitea transportul produselor agricole din interiorul țării către Dunăre și mai departe spre Marea Neagră. De asemenea, a servit la aprovizionarea Capitalei cu produse finite.
Pe 31 octombrie 1869, când a avut loc ceremonia oficială, a fost prezent mitropolitul Nifon, dar și membrii ai Guvernului și ai Corpului Diplomatic. Calea ferată reprezintă cea de-a zecea linie construită pe teritoriul României și prima din Vechiul Regat. În momentul în care a avut loc ceremonia oficială, două trenuri festive au plecat la un interval de 15 minute. Cei 67 de kilometri au fost străbătuți în 90 de minute.
În 1960, Gara Filaret a fost închisă și transformată în autogară, trenurile spre Giurgiu plecând din Gara Progresul, iar cele accelerate din Gara de Nord. În cadrul Muzeului Căilor Ferate Române poate fi văzută garnitura trenului care a făcut prima cursă pe o cale ferată în România.