Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria secretă > Decretul prin care Regele Carol I acoperă cheltuielile pentru înmormântările lui Eminescu și Brăiloiu și manuscrisul poemului Luceafărul. Documente de epocă
Articole online

Decretul prin care Regele Carol I acoperă cheltuielile pentru înmormântările lui Eminescu și Brăiloiu și manuscrisul poemului Luceafărul. Documente de epocă

Mihai Eminescu înceta din viață, la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Suțu din Str. Plantelor din București, după ce încă de la începutul anului boala sa se agravase și fusese internat mai întâi la Spitalului Mărcuța și apoi la sanatoriul Caritatea.

Mihai Eminescu și-a trăit întreaga viață la limita subzistenței într-o societate care, deși i-a apreciat talentul literar, nu a găsit pârghiile necesare să îi asigure șansa unei vieți lipsite de griji.

La 17 iunie 1889, poetul a fost înmormântat la umbra unui tei în cimitirul Bellu din București.

Pentru asigurarea sumelor necesare înmormântării sale a fost nevoie ca regele Carol I să emită un decret care prevedea că:

„se deschide pe seama Ministerului de Interne un credit extraordinar de 3000 lei asupra exercițiului 1889-90, pentru cheltuieli de înmormântare a decedaților Constantin Brăiloiu, fost ministru și deputat, și Mihail Eminescu, poet”.

Despre Brăiloiu

Născut la Craiova pe 3 octombrie 1809, Constantin N. Brăiloiu a decedat pe 19 iunie 1889.

Începând din anul 1822, Brăiloiu a mers la școală în străinătate, urmând studii la Sibiu, Geneva și Paris.

În 1832 era funcționar asistent în secretariatul de stat al Munteniei.

El a fost, de asemenea, procuror la secția penală a tribunalului (1837), la curtea de apel (1841, 1842) și membru al secției penale a Curții de Apel (1853).

În 1855 a revenit în secretariat ca asesor.

În anul următor, a fost numit în comitetul care s-a ocupat cu eliberarea robilor țigani. Ulterior, a fost membru al Curții Supreme de Justiție și, în 1859, președinte al tribunalului comercial.

În 1838 și din 1841 până în 1843, Brăiloiu a predat dreptul penal, civil și comercial la Colegiul Sfântul Sava.

După Revoluția Română din 1848, a devenit director al administrației școlare a țării.

Între timp, a urcat în mod constant în rândurile nobilimii: pitar (1841), serdar (1842), paharnic (1847), clucer (1850) și agă (1855) – cu alte cuvinte, de la al nouălea rang la al cincilea rang.

Începând din 1859, anul în care a avut loc Unirea Principatelor Române, Brăiloiu a intrat în politică.

A fost un jurnalist incisiv după cum atestă contribuțiile sale la Conservatorul Progresist, Unirea, Desbaterile și Timpul.

A fost, de asemenea, unul dintre cei mai activi demnitari conservatori ai timpului.

În 1859, a fost ales ca deputat al județului Gorj în Adunarea Electivă a Munteniei, devenind membru al Adunării Legislative în 1861.

Între 1859 și 1861 a făcut parte din comitetul central de la Focșani, coordonând politica de unificare administrativă împreună cu omologii săi din Moldova.

A fost secretar de stat din 1858-1859 și de două ori ministru al justiției în guvernele lui Barbu Catargiu.

Primul său mandat a fost în perioada aprilie-mai 1861, doar pentru Muntenia; apoi, din ianuarie până în iunie 1862, a făcut parte din primul guvern unificat al României.

Între 1862 și 1864 a luat parte la dezbaterile din adunarea legislativă. În 1866 alegătorii din Târgu Jiu l-au trimis pe Brăiloiu să-i reprezinte în adunarea constituantă.

A fost membru al Camerei Deputaților în 1873-1874 și reales ca reprezentant al județului Gorj în 1875.

Din februarie până în mai 1876, a fost președintele Camerei Deputaților.

În plus, a fost senator de județul Dolj în 1866 și 1868 și pentru Craiova în 1869.

 

Sursa documente: ANR, SANIC, fond Ministrul de Interne. Contabilitate, dosar 57/1889, f. 7)

Registration

Aici iti poti reseta parola