Mihai Eminescu și-a trăit întreaga viață la limita subzistenței într-o societate care, deși i-a apreciat talentul literar, nu a găsit pârghiile necesare să îi asigure șansa unei vieți lipsite de griji.
La 17 iunie 1889, poetul a fost înmormântat la umbra unui tei în cimitirul Bellu din București.
Pentru asigurarea sumelor necesare înmormântării sale a fost nevoie ca regele Carol I să emită un decret care prevedea că:
„se deschide pe seama Ministerului de Interne un credit extraordinar de 3000 lei asupra exercițiului 1889-90, pentru cheltuieli de înmormântare a decedaților Constantin Brăiloiu, fost ministru și deputat, și Mihail Eminescu, poet”.
Despre Brăiloiu
Născut la Craiova pe 3 octombrie 1809, Constantin N. Brăiloiu a decedat pe 19 iunie 1889.
Începând din anul 1822, Brăiloiu a mers la școală în străinătate, urmând studii la Sibiu, Geneva și Paris.
În 1832 era funcționar asistent în secretariatul de stat al Munteniei.
El a fost, de asemenea, procuror la secția penală a tribunalului (1837), la curtea de apel (1841, 1842) și membru al secției penale a Curții de Apel (1853).
În 1855 a revenit în secretariat ca asesor.
În anul următor, a fost numit în comitetul care s-a ocupat cu eliberarea robilor țigani. Ulterior, a fost membru al Curții Supreme de Justiție și, în 1859, președinte al tribunalului comercial.
În 1838 și din 1841 până în 1843, Brăiloiu a predat dreptul penal, civil și comercial la Colegiul Sfântul Sava.
După Revoluția Română din 1848, a devenit director al administrației școlare a țării.
Între timp, a urcat în mod constant în rândurile nobilimii: pitar (1841), serdar (1842), paharnic (1847), clucer (1850) și agă (1855) – cu alte cuvinte, de la al nouălea rang la al cincilea rang.
Începând din 1859, anul în care a avut loc Unirea Principatelor Române, Brăiloiu a intrat în politică.
A fost un jurnalist incisiv după cum atestă contribuțiile sale la Conservatorul Progresist, Unirea, Desbaterile și Timpul.
A fost, de asemenea, unul dintre cei mai activi demnitari conservatori ai timpului.
În 1859, a fost ales ca deputat al județului Gorj în Adunarea Electivă a Munteniei, devenind membru al Adunării Legislative în 1861.
Între 1859 și 1861 a făcut parte din comitetul central de la Focșani, coordonând politica de unificare administrativă împreună cu omologii săi din Moldova.
A fost secretar de stat din 1858-1859 și de două ori ministru al justiției în guvernele lui Barbu Catargiu.
Primul său mandat a fost în perioada aprilie-mai 1861, doar pentru Muntenia; apoi, din ianuarie până în iunie 1862, a făcut parte din primul guvern unificat al României.
Între 1862 și 1864 a luat parte la dezbaterile din adunarea legislativă. În 1866 alegătorii din Târgu Jiu l-au trimis pe Brăiloiu să-i reprezinte în adunarea constituantă.
A fost membru al Camerei Deputaților în 1873-1874 și reales ca reprezentant al județului Gorj în 1875.
Din februarie până în mai 1876, a fost președintele Camerei Deputaților.
În plus, a fost senator de județul Dolj în 1866 și 1868 și pentru Craiova în 1869.
Sursa documente: ANR, SANIC, fond Ministrul de Interne. Contabilitate, dosar 57/1889, f. 7)
