15 iulie 1918: A Doua Bătălie de pe Marna. Ultima mare ofensivă germană pe Frontul de Vest
La 15 iulie 1918, în apropiere de râul Marna, în regiunea Champagne din Franța, germanii încep ceea ce avea să fie ultima lor ofensivă din Primul Război Mondial. Denumită a doua bătălie de la Marna, conflictul s-a încheiat câteva zile mai târziu cu o victorie majoră a Aliaților.
Generalul german Erich Ludendorff, convins că un atac în Flandra, regiunea care se întinde din nordul Franței până în Belgia, era cea mai bună cale spre o victorie germană în război, a decis să lanseze un atac diversionist de proporții mai la sud pentru a atrage trupele aliate departe de evenimentul principal. Atacul rezultat la Marna a fost lansat pe fondul cuceririi de către germani a crestei Chemin des Dames, de importanță strategică, de lângă râul Aisne, la 27 mai 1918. Aceasta a fost ultima etapă a unei ofensive germane majore – supranumită Kaiserschlacht, sau „bătălia kaiserului” – condusă de Ludendorff în primăvara anului 1918.
În dimineața zilei de 15 iulie, 23 de divizii ale Armatelor 1 și 3 germane au atacat Armata a 4-a franceză la est de Reims, în timp ce 17 divizii ale Armatei a 7-a, ajutate de Armata a 9-a, au atacat Armata a 6-a franceză la vest de oraș. Atacul dublu a fost o încercare a lui Ludendorff de a diviza și cuceri forțele franceze, cărora li s-au alăturat 85.000 de soldați americani, precum și o parte din Forța Expediționară Britanică (BEF), cea mai mare parte a acestora aflându-se în Flandra.
Surpriza ce avea să îi oprească pe germani în timpul ofensivei
Cu toate acestea, când germanii și-au început înaintarea după un bombardament inițial de artilerie, au descoperit că francezii au înființat o linie de tranșee false, deservite de doar câțiva apărători. Adevărata linie de tranșee de pe front se afla mai departe și abia dacă fusese atinsă de bombardament. Această strategie înșelătoare fusese pusă la punct de comandantul-șef francez, Philippe Pétain.
După cum scria un ofițer german, Rudolf Binding, în jurnalul său despre atacul din 15 iulie, francezii „nu au opus nicio rezistență în față… nu aveau nici infanterie, nici artilerie în această zonă de luptă înaintată… Tunurile noastre au bombardat tranșee goale; proiectilele noastre de gaz au gazat poziții de artilerie goale….Barajul, care trebuia să precedă și să protejeze [trupele germane atacatoare], a continuat undeva peste pozițiile din spate ale inamicului, în timp ce în față prima linie de rezistență reală nu a fost încă purtată”. Pe măsură ce germanii se apropiau de „adevăratele” linii de front aliate, au fost întâmpinați de un baraj violent de foc francez și american. Prinși în capcană și încercuiți, germanii au suferit pierderi grele, pregătindu-i pe Aliați pentru contraatacul major pe care aveau să-l lanseze pe 18 iulie.
