„- Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
– E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…” (General Marcel Olteanu“Huzarul Negru”, 1926)
“În continuare tov. Lenin a vorbit despre faptul că trupele româneşti au intrat în Budapesta dar aceasta nu prezintă cine ştie ce importanţă.” (Cuvântare rostită la Conferinţa muncitorilor şi ostaşilor roşii din 6 august 1919 apărută în Isvestia în 7 august 1919 – Lenin, „Opere”, Vol 39).
Ocuparea Budapestei de către Armata Română și izgonirea bolșevicilor în urmă cu un secol reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai glorioase momente istorice ale României, edificând pe deplin rolul milenar al românilor de apărare a creștinismului la porțile Europei. Cu un an înainte, tot românii curățaseră de comunism însăși Viena. „Cele trei mari operaţiuni militare ale corpurilor militare româneşti atât din vestul cât şi din estul României, de la Viena din 1918, avându-i în frunte pe generalul Ion Boeriu şi pe însuşi Iuliu Maniu, eliberatori ai Vienei de hoardele bolşevice anarhizante, de la Chişinău, din Basarabia, şi apoi de la Budapesta, curăţată de bolşevici de Armata Română, în 1919, au prefigurat sistemul defensiv al Europei naţiunilor creştine în faţa celor două expansiuni panideologice antinaţionale şi anticreştine, revizionismul în haina sa mitteleuropeană sudică şi sovietismul în cele două formule ale sale, stalinismul şi cominternismul” afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române. Cu adevărat, Ungaria de azi și Europa occidentală ar trebui să le fie profund recunoscătoare României pentru blocarea avansului comunist asupra inimii civilizației europene, cu toate crimele și ororile ce ar fi urmat, aruncând umanitatea în hăurile iadului bolșevic.
Generalul Nicolae Mihăescu, unul dintre înfăpturitorii acelui moment astral al românimii, sintetizează admirabil: „Campania de la Tisa a pus capăt bolșevismului în Europa Centrală unde se cuibărise şi unde nu i-ar fi fost atât de greu să se întindă dar şi în alte părţi ale globului pământesc ceea ce ar fi fost un dezastru social incalculabil pentru omenire şi civilizaţia ei. Acest fapt face mare cinste României şi istoria nepărtinitoare nu va putea să nu înregistreze într-o zi marele serviciu adus de ţara noastră civilizației mondiale prin distrugerea din inima Europei a acestei periculoase molimi care se cheamă bolșevism.”
Trecerea Tisei și ocuparea Budapestei a provocat adevărate sărbători naționale pe cuprinsul întregii Românii. La 100 de ani de la acel moment astral pentru întreaga Europă, eroii României Mari, ai Armatei Române eliberatoare, par să fie uitați. Nici o mare manifestație oficială nu este anunțată pentru 4 august 2019, la Centenarul eliberării Budapestei. O organizație românească a anunțat, totuși, că va avea loc un marș cu depunere de coroane la Arcul de Triumf și momente omagiale în Piața Victoriei, pe 4 august, începând cu orele 17.00. Redăm aici, ca omagiu acestor mari eroi ai României luptări în campanie pentru dezorbirea Ungariei, câteva dintre mărturiile lor scrise pentru posteritatea mai mult sau mai puțin recunoscătoare:
Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta
„Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919.
Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.
Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb.
Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”
“Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”
Zis şi făcut. Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui.”
General Marcel Olteanu (“Huzarul Negru”, 1926 și Gheorghe Mărdărescu, „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei şi alte mărturii”, Editura Marist, 2010)
