Motto: „Regele îmi spune că de 10 mai steagul românesc va fâlfâi deasupra clădirii Parlamentului din Budapesta, acesta fiind singurul mijloc de a-i învăţa minte pe unguri.” (Nicolae Iorga – “Memorii, 1918-1920”, volumul II)
Generalul Rusescu, românul care a intrat primul în Budapesta: „Când am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit”
Brigada 4 de Cavalerie de sub comanda generalului Gheorghe Rusescu a fost prima unitate a Armatei Române care a intrat în Budapesta, la 3 august 1919. Cu toate acestea, istoria consemnează data de 4 august, când a avut loc prima defilare oficială a Armatei Române în Budapesta. Ulterior, generalul Gheorghe Rusescu a alcătuit un Memoriu în care istorisește cu talent cum a nesocotit posibilele înțelegeri care se făceau prin spatele trupelor române pentru a se împiedica intrarea Armatei Române în Budapesta.
„MEMORIU asupra operațiunilor Brigadei a IV-a Roșiori, dela 31 iulie – 3 august 1919, data intrării la Budapesta”
”(…) Cu credința că execut o acțiune bine judecată și temerară cu riscul și sacrificiul însăși al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat în capul coloanei, ca să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.
Ajuns în împrejurimile orașului, la răspântia Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute și o baterie gata de tragere. Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăștie imediat sub amenințarea de moarte și o patrulă a fost lăsată să scoată închizătorile de la arme și a demonta tunurile.
Apoi, am aflat că rolul celor două companii și al bateriei inamice era de a mă opri până la sosirea delegației guvernului și, sub presiune, să renunț la înaintarea spre oraș.
Într-adevar nu străbătusem decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să ma roage a mă opri, având comunicări importante.
La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de incă trei kilometri, şi când am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit.
Plouând torenţial, am intrat intr-o locuinţa şi am angajat urmatoarele tratative:
Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află intrunit intr-un consiliu şi ma roagă a mă retrage cu trupa.”
Am răspuns: – „Nu numai ca nu mă retrag, dar imediat voi intra in oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun ca trebuie să se adreseze; şi in faţa delegaţiei dau ordin celor doua tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detașamentul meu, care este fapt indeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Torek Szt Miclos.”
Delegaţia in faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea. Raspunsul, tot telefonic, a fost că autoriza delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am facut cunoscut ca voi veni chiar eu, fixandu-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez orașul!
Odata cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30. Venise si căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasfold, Est – N-Est – Pesta.
