Academicianul Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni fusese în comă.
Nu cu mult înainte de deces ar fi spus, potrivit finului său Cornel Dinu: „Dom’ne, eram mult mai buni şi mai prieteni între noi când toţi îl uram pe unul, decât acum, când ne urâm unii pe alţii”. Evident era vorba de o comparație între anii dinainte de decembrie 1989 și cei de după.
Cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu din 1951 până în 1952, a fost coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc.
Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
Afost profesor suplinitor la Şcoala generală din comuna Largu-Galaţi (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la ‘„Scânteia tineretului’” (1954-1956), la revistele Luceafărul şi Amfiteatru (1965-1968).
Opera
Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani.
A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel).
Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”.
În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În 1960 mai publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”.
În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București.
În anul 1979 „Cartea cu prieteni”.
În 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București.
În 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică.
În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.
Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul „Îngerul a strigat” (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice.
Acest prim roman a fost urmat de „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire” (1977) şi de „Scaunul singurătăţii” (1988).
„Inspirată îndeosebi de lumea ţărănească, dar şi de exotica ambianţă portuară dunăreană din zona sud-estică a ţării, nuvelistica lui Neagu narează întâmplări neobişnuite, multe comice la modul absurd, portretizează oameni suciţi, trăsniţi, unii încântători prin pitorescul ‘buimac’ şi inteligenţa debordantă anapoda”, notează Dumitru Micu în Dicţionarul scriitorilor români.
