“Focul lui Sumedru” sau “Focul de Sânmedru” este o tradiție românească, veche de două mii de ani.
În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru) apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.
Obiceiul se mai păstrează în sate din județele: Argeș, Dâmbovița, Vâlcea sau Călărași.
De la 26 octombrie îşi intră în drepturi iarna pastorală, turmele fiind coborâte deja la şes.
La zi de mare sărbătoare nu se lucrează, este o zi a soroacelor, sfârşit de an pastoral, se încheie socotelile vechi şi se antamează altele, pentru anul care vine. De aici şi zicala: “La Sângiorz se-ncaieră câinii, iar la Sumedru se bat stăpânii”.
Odinioară, ciobanii de prin Muscel preziceau în această zi puterea iernii, apreciind dacă va fi grea sau blândă, aşezând, pentru a afla acest lucru, o dulamă în milocul oilor.
“Dacă se va culca o oaie neagră, e semn pentru ei că iarna va fi bună; dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră”, oamenii din satele acestei regiuni fiind cu luare-aminte şi la semnele lunii.
Dacă era lună plină şi cerul senin, iarna ar fi fost blândă, în schimb, dacă era lună plină, dar cerul înnorat, chiar ploi sau ninsori, iarna care bătea la uşă ar fi fost cumplit de grea, cu zăpezi abundente şi geruri năprasnice.
În multe sate ale Olteniei se obişnuieşte să se aprindă focuri pe la porţi sau prin locuri mai cuprinzătoare, pentru a se putea aduna în jurul lor cât mai mulţi localnici, cu mic, cu mare.
Sunt focurile lui Sumedru, Sâm-Medru sau Sânmedru, la care se adună copiii şi tinerii, dar şi vârstnicii.
În nord-vestul Munteniei, dar şi în Dâmboviţa şi Vâlcea, peste focul înteţit sar tinerii pentru a afla dacă au, în curând, şanse de căsătorie.
Şi cei mici sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul care urmează, strigând cu putere: “Hai la focul lui Sumedru!”.
La lumina văpăii, femeile din sat le duc copiilor din roadele toamnei: mere, nuci, struguri, struguri, ofrande pentru sufletele celor plecaţi la cer.
Când focul s-a mistuit, aceştia pleacă spre casele lor ducând cu ei câte un tăciune, având credinţa că, aşezat în livadă sau în grădină, vor avea parte de rod bogat anul următor.
Focul lui Sânmedru – este un scenariu al morții și renașterii naturii la cumpăna între 25 și 26 octombrie.
Caracterul funerar al focului, într-o veghe ritualică specifică, se pare că are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoșilor pentru câștigarea bunăvoinței în asigurarea unui an viitor fertil și bogat în recolte.
Legendele spun că dacă în anul respectiv există un belşug de gutui şi nuci, atunci iarna va fi grea. Sâmedru este considerat patronul păstorilor şi este o divinitate de origine indo-europeană, iar în această zi se celebrează practic moartea şi renaşterea lui.
