Ziua în care parizienii au „posedat-o” pe Majestatea Sa

 

Pe 5 octombrie 1789, la Paris, câteva mii de femei cărora le-a ajuns la os foametea și sărăcia, merg la Versailles după regele Ludovic al XVI-lea, luându-l practic prizonier.

Speriați de tulburările din capitala Franței, Monarhiștii, conduși de Jean Joseph Mounier îl sfătuiesc pe rege să aducă trupe la Versailles pentru a-l păzi.

Pe 1 octombrie, la Opera regală din Versailles, este oferit un banchet în cinstea regimentului de Flandre, proaspăt sosit, scrie Herodote.

Aflând de eveniment, parizienilor, și așa iritați, le sare muștarul de-a binelea. În capitală, lipsa pâinii devenise cronică.

Duminică, 4 octombrie, o mare mulțime de oameni se adună în grădinile Palatului Regal.

A doua zi de dimineață, un alai de circa șapte sau opt mii de femei apucă pe drumul către Versailles, strigând: „La Versailles!” sau „Pâine!”. Toate au câte o armă improvizată: furci, topoare…

Pe la amiază, coloana de femei ajunge la grilajul palatului de la Versailles, în timp ce o altă coloană părăsea și ea capitala, venindu-i în ajutor.

O delegație de femei este condusă de Mounier la rege. Acesta le ascultă și promite că va aproviziona Parisul. Însă atunci ajunge și a doua coloană și forțează grilajul de la grajduri.

Răsculații se instalează în Piața Armelor, în fața palatului, cu gând să petreacă noaptea acolo.

Informat de evenimente, La Fayette ajunge și el la Versailles, către seară, în fruntea a 20.000 de oameni din garda națională. Restabilește un simulacru de ordine… și merge să se culce. Lipsa de acțiune îi va atrage porecla de „generalul Morfeu”.

Regele, deși dispunea de forțe suficiente și pe care se putea baza, renunță să-i împrăștie pe răsculați, la sfatul ministrului său, Jacques Necker.

A doua zi de dimineață, însă, atmosfera se încinge din nou în curtea palatului. Au loc îmbrânceli care degenerează rapid în violențe. Mai multe gărzi regale sunt ucise.

Grilajele de la castel sunt forțate și mulțimea furioasă se îndreaptă spre apartamentele reginei. O gardă mai apucă doar să strige: „Salvați-o pe regină!” și este ucis în mod sălbatic de gloată.

Maria Antoaneta fuge printr-o ieșire secretă, își ia copiii și se refugiază în apartamentul regelui, scăpând de puțin să nu fie masacrată.

Trezit din somn, La Fayette dă fuga la rege și îl convinge să iasă împreună cu el în balconul din curtea de marmură pentru a-i liniști pe răsculați.

La apariția regelui, femeile strigă: „Trăiască regele!” și apoi: „La Paris!”

La Fayette îl convinge pe Ludovic al XVI-lea să ratifice Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului și apoi să meargă la Paris.

Așa se face că, la orele 13, familia regală părăsește definitiv Versailles.

Caleașca sa este precedată de mulțimea triumfătoare a răsculaților care poartă în vârfuri de sulițe capetele gărzile ucise de dimineață.

Cincizeci de căruțe de grâu și făină însoțesc bizarul și sinistrul convoi.

Regele este primit în capitală de primarul Jean Bailly, care spune cu emfază:

„Ce minunată zi, sire, aceasta în care parizienii o vor poseda pe Majestatea Sa și familia lui.”