„Dorința de a lua medicamente este una dintre trăsăturile care îl deosebesc pe om de animal.” Aceste cuvinte înțelepte le-ar fi rostit Orson Welles, în vârstă de numai 18 luni, din pătuțul său, se jură doctorul Maurice Bernstein, venit să-l vadă pe micul bolnav. Pediatrul spune că bebelușul poartă în el scânteia geniului.
Se poate să fi fost doar o invenție de complezență a medicului, care nu își ascundea interesul față de mama copilului, Beatrice Welles, și care, după moartea acesteia, pe când băiatul avea doar nouă ani, își va revărsa asupra lui Orson, în vârstă de doar nouă ani, toată afecțiunea.
În orice caz, diagnosticul genialității, stabilit de dr. Maurice Bernstein, s-a dovedit corect. Născut pe 6 mai 2015, la Kenosha, în statul american Wisconsin, micul George Orson Welles citea Shakespeare la zece ani și debuta pe scenă la 17 ani, la Dublin. La 20 de ani își întemeia la New York prima companie de teatru, Mercury Theatre, dar spectatorii nu se închesuie.
Pentru a-și mai acoperi din pagube, Orson acceptă să lucreze la radio, unde vocea sa colosală și învăluitoare se bucură de un succes excepțional. Rețeaua CBS îi comandă o serie săptămânală de piese radiofonice, care se difuzau luni seara.
Un amic avocat îi atrage atenția că, de vreme ce CBS își rezerva dreptul de cenzură asupra scenariilor lui Welles, este firesc ca acesta să solicite ca rețeaua să fie responsabilă și pentru eventualele repercusiuni ale programelor. Un sfat pentru care genialul artist probabil că i-a păstrat recunoștință veșnică.
După o lună în care se face cunoscută, emisiunea lui Welles devine faimoasă. Este momentul în care acesta propune o adaptare pentru „Războiul lumilor”, după HG Wells, pentru seara de Halloween de la sfârșitul lui octombrie.
CBS a trecut destul de repede peste întrebarea de ce realizatorul a insistat ca piesa să fie punctată cu interludii muzicale mai lungi ca de obicei, ignorând total că acesta alesese nu bucăți la modă, ci tot ce găsise prin arhivă mai fad și mai exasperant.
Luni, 30 octombrie 1938, emisiunea a început prin retransmiterea unei serate dansante cu orchestra Ramon Raquello. Apoi, un crainic a întrerupt transmisia cu un „buletin special”: tocmai fuseseră observate o serie de explozii pe suprafața planetei Marte.
Emisiunea a continuat cu un nou interludiu muzical naiv, interminabil.
Din ce în ce mai des, fondul muzical a fost întrerupt de „buletinele speciale” tot mai alarmate. Știri – muzică – știri – muzică… Senzația creată era că ziariștii încearcă să câștige timp, speriați ei înșiși de veștile îngrozitoare care le parveneau.
Astfel, ascultătorii au putut afla că un obiect spațial aterizase în New Jersey. Aflat la fața locului, un reporter cu vocea sugrumată descria monștri hidoși care ieșeau din misteriosul obiect, înainte de a fi el însuși devorat în direct.
În fine, un crainic anunță cu o voce gravă că este vorba – nici mai mult, nici mai puțin – decât de o invazie a Pământului de către marțieni.
Un val de nebunie a străbătut America, mii de oameni, isterizați, care rataseră începutuul emisiunii lui Welles, s-au suit în mașini pentru a fugi de monștrii extratereștri. Oamenii sunau din toată țara, anunțând că văd marțieni și cadavre.
Punerea în scenă dramatică, alarmantă, în flagrant contrast cu transmisiunile obișnuite de la radio, au fost cheia efectului obținut de Welles. În acea perioadă, oamenii aveau încredere oarbă în ziare și radio.
Emisiunea a fost întreruptă și Welles cu colaboratorii săi au fost duși la poliție. CBS, care a fost făcut responsabil pentru panica creată, a fost condamnat să plătească daune de aproape un milion de dolari. Într-o singură noapte, celebritatea lui Orson Welles a devenit planetară. Astfel i s-au deschis porțile Hollywood-ului. Fapt fără precedent, studiourile RKO îi dau mână liberă totală pentru primul său film.
Iar Welles profită de această libertate pentru a turna cel mai bun film din toată istoria cinematografiei: Cetățeanul Kane.
