Războiul Rece, care a durat jumătate de secol, a fost proclamat „oficial” de Winston Churchill, într-un discurs incendiar rostit în oraşul american Fulton.
„Bătrânul leu” părăsise puterea cu câteva luni mai devreme, după capitularea Germaniei, pentru care se bătuse. În negocierile cu Stalin, el putuse evalua corect pericolul pe care „Tătucul” de la Kremlin îl reprezenta pentru pacea lumii.
Invitat de Harry Truman să rostească un discurs la colegiul Westminster din Fulton, Churchill, în vârstă de 72 de ani, va avertiza ca un tunet:
„De la Szczecin, la Marea Baltică, la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât peste continent (…) Indiferent care ar fi concluziile pe care le tragem din aceste fapte, ci siguranţă aceasta nu este Europa eliberată pentru care am luptat; şi nu este nici Europa care poartă în ea fermenţii unei păci durabile.”
Churchill invita „popoarele de limbă engleză să se unească de urgenţă pentru a împiedica orice încercare a ambiţiei sau a aventurii”.
Opinia publică occidentală, încă entuziastă după sfârşitul războiului, nu ia în serios avertismentul. O va face însă în 1948, când ţările răsăritene sunt comunizate una după alta.
În anul următor, dorinţa lui Churchill este împlinită cu asupra de măsură, prin înfiinţarea NATO. Uniunea Sovietică va riposta prin crearea Pactului de la Varşovia, în 1955.
