Ziua când Elvis Presley a intrat cu un pistol de cowboy la Casa Albă. Dosarele rock’n’roll din arhivele naționale ale SUA

 

Regele rock’n’roll! Niciun om nu merită mai pe deplin acest titlu decât Elvis Presley, unul dintre puținele staruri ale anilor ’50 care a supraviețuit vinilului, casetelor magnetice, cd-ului, portului USB și probabil va trece neatins și peste orice altă invenție va mai apărea.

Așa cum îi stă bine oricărei legende, numele lui Elvis poartă după sine nu numai istorii strălucitoare despre aproape fiecare hit pe care l-a impus în Rock’n’roll Hall Of Fame, dar și o mulțime de povești, mai mult sau mai puțin adevărate, despre viața sa scurtă – 42 de ani – și plină de aventuri.

Una dintre ele, definitorie pentru personalitatea lui Elvis, nepot de cowboy, propulsat de o necizelată genialitate pe culmile unui succes mondial, este vizita pe care a făcut-o, în 1970, la Casa Albă, ocupată atunci de unul dintre cei mai controversați președinți, Richard Nixon.

Povestea a fost spusă prima oară de Priscilla Presley, soție de mega-star, și soacră de mega-staruri, Michael Jackson și Nicholas Cage!

Pe 21 decembrie 1970, Elvis Presley trebuia să schimbe un avion în Washington. Drumurile sale arareori ajungeau în Nord, ”bazinul” său de fani fiind în Sud, mai ales în Tennessee sau Las Vegas, pe care îl recucerise după revenirea cu două albume noi în 1969. În avion, a cerut câteva foi de hârtie și a început să așternă o scrisoare destul de lungă, cinci pagini, pe care le-a umplut cu un scris lăbărțat.

Ajuns în Capitală, Elvis a mers direct în Pennsylvania Avenue, la nummărul 1600. La Casa Albă. Din documentele gărzilor reiese că la poarta de nord-vest s-a prezentat, la ora 12.30 PM, un domn agitat, încins cu o centură western, în al cărei holster era un Colt 45 argintiu. Nu a fost lăsat să intre, dar l-au recunoscut și i-au permis să lase o scrisoare adresată personal președintelui Nixon.

Spre deosebire de hitul lui Presley, scrisoarea a ajuns la destinație și nu a fost ”return to sender”.

Pauză pentru muzică:

În text, Elvis scria ”Am făcut un studiu aprofundat legat de abuzul de droguri și de tehnicile comuniștilor de spălare a creierelor și sunt chiar în mijlocul acestui lucru, unde pot face și vreau să fac foarte mult bine”. În final, Elvis îi scria președintelui: ”Aș vrea să vă întâlnesc, doar ca să vă salut, dacă nu sunteți prea ocupat”.

Povestea spusă peste ani de Priscilla avea să fie confirmată prin descoperirea făcută în arhiva Casei Albe, unde se păstra scrisoarea originală și un memorandum al întâlnirii ce chiar a avut loc.

Dar să nu anticipăm evenimentele, pentru că este importantă și conjunctura.

Elvis Presley era, în 1970, într-o revenire după ce a doua jumătate a anilor ’60 a însemnat pentru el un uriaș con de umbră. După succesul aproape isteric din 1953-1962, a urmat decăderea. Filmele sale nu mai umpleau sălile, iar pe stradă nu mai era întâmpinat de mulțimi de fete care urlau.

Elvis dădea vina pe britanicii de la The Beatles pentru declinul său și pe faptul că beat-ul sau rock-ul psihedelic îndemnau la consumul de droguri și, deducea Regele mai departe, drogații nu îi înțelegeau muzica!

Adevărul este că rock and roll-ul clasic murea, iar rebelii anilor ’50 îmbătrâniseră, aveau copii și aceștia, la rândul lor, aveau nevoie de propria muzică, nu a părinților sau bunicilor.

Priscilla, care în acea perioadă era căsătorită cu Elvis, a declarat că Regele detronat ajunsese să vadă în Nixon o speranță pentru renașterea spiritul tradițional american, salvarea valorilor durilor cu pălăria trasă pe ochi și mâna pe prăselele revolverului. Actrița și ziarista a spus că Elvis își dorea și o legitimație de ”agent federal în general”/”federal agent at large” care să-i permită să călătorească peste tot cu arma.

Pentru Elvis, 1970 însemna și anul revenirii în forță, dar doar după ce a abandonat sound-ul care l-a făcut celebru în 1955. Noile sale piese, show-urile din Vegas foloseau orchestrații ample, de la percuții exotice la alămuri de big band, noul său stil era numit de critici rock’n’pop, numele trădând concesia făcută de rock-ul clasic pentru a culege publicul rămas după ce curentele beat și hard-rock strânseseră totul.

Încă o pauză muzicală, pentru că ne apropiem de sfârșitul poveștii.

Richard Nixon, pe de altă parte, era mult slăbit de manifestațiile anti-Vietnam sau de cele pentru extinderea drepturilor civile, iar promotorii acestor mișcări erau tocmai rockerii, hippioții. Mai mult, artiștii care nu erau anti-război erau grupați în jurul celebrului Rat Pack, Frank Sinatra, Dean Martin și alții, care se adresau unui public mai vârstnic, erau democrați convinși și fideli memoriei lui John Fitzgerald Kennedy. Chiar dacă suntem înainte de izbucnirea scandalului Watergate, Nixon avea nevoie de popularitate.

Practic, un artist de succes la ușa lui Nixon era mană cerească pentru propaganda republicană. Și s-a profitat din plin de ea.

Întâlnirea care a urmat a fost prezentată presei ca un succes, iar Elvis și-a primit insigna de ”agent federal”, o tinichea fără valoare oficială, dar prețuită de Rege până la moartea sa. Se spune că insigna de ”federal agent at large” a fost găsită în august 1977 în camera de hotel unde și-a găsit sfârșitul Elvis.

Ca o concluzie desprinsă din lectura memorandumului întâlnirii trebuie spus că Nixon nu a acceptat revolverul Colt drept cadou, spunând că îl are pe al său, comuniștii și-au făcut în continuare de cap în muzica americană, ”Beatleșii” s-au destrămat în 1970 fără ajutorul lui Elvis sau Nixon, iar timpul a trecut peste toate călcând totul sub tălpile unei perechi de blue suede shoes.

Documentul și fotografia sunt reproduse din Nixon Library / National Archives.