Online

Ziua când comuniștii au izgonit mii de călugări din mănăstiri. Prigoana credincioșilor printr-un decret-lege care a fost în vigoare până după Revoluție!

 Alecu Racoviceanu
Ziua când comuniștii au izgonit mii de călugări din mănăstiri. Prigoana credincioșilor printr-un decret-lege care a fost în vigoare până după Revoluție!

În momente cum e acesta, al celei mai mari sărbători creștine, e important să ne amintim de momentele crunte prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în lupta ei cu statul comunist. Un punct de răscruce a fost în anii 1958-1959 când mănăstirile au fost golite de călugări. Acest lucru a fost posibil prin două măsuri cu putere de lege. Prima a fost un Regulament adoptat de Departamentul Cultelor, un organism pe care statul îl înființase și îl ”dotase” cu asemenea puteri încât era, din punct de vedere administrativ, noul ”dumnezeu” al tuturor cultelor religioase. A doua măsură, decretul 410/1959, dat de prezidiul Marii Adunări Naționale, a fost în vigoare până în 1991, când s-a adoptat noua Constituție!

Pentru pomenirea efectelor acestor două lovituri date creștinismului de autoritățile din România apelez la arhiva ziarului ”Lumina”, la ediția din 28 octombrie 2009, când se împlineau 50 de ani de la teribilele evenimente:

”Până la Decretul 410 au fost o serie de alte măsuri administrative aplicate „la sugestia“ autorităţilor comuniste. La sfârşitul anului 1958, Departamentul Cultelor a elaborat un nou regulament al mănăstirilor în care, printre altele, se prevedea că se exclud de la intrarea în monahism următoarele categorii de persoane: persoane minore, persoane care nu au minimum şapte clase elementare, persoanele care au săvârşit abateri de la regulile monahale, cele care au suferit condamnări de drept comun, „elemente contrarevoluţionare“, precum şi cei cunoscuţi cu „manifestări duşmănoase“ la adresa regimului comunist. Cu ocazia şedinţei Sf. Sinod al BOR din 15 decembrie 1958, Dumitru Dogaru, secretarul general al Departamentului cultelor, a comunicat prevederile noului regulament, cerând ca acestea să fie asumate şi puse în aplicare.

În faţa presiunilor autorităţilor, ierarhii s-au declarat „în principiu de acord“ cu aceste măsuri. Însă, această atitudine a fost de fapt o amânare pentru a se căuta soluţii de rezolvare a problemei. Documentele Securităţii consemnează opoziţia a numeroşi ierarhi faţă de prevederile acestui plan. Din acest motiv, regulamentul a intrat în vigoare abia din 4 aprilie 1959, „tacit“.

Prevederile regulamentului aveau caracter retroactiv. Prin urmare, toţi monahii şi monahiile care nu îndeplineau noile criterii ale Departamentului urmau să fie scoşi din mănăstiri. În perioada decembrie 1958-martie 1959, Securitatea a organizat împreună cu reprezentanţii Departamentului Cultelor o amplă campanie de verificare a întregului personal monahal, stabilind pe cei care îndeplineau criteriile de excludere. Urmau să plece din mănăstiri peste 3.000 de vieţuitori.

În urma întocmirii tabelelor, s-a ajuns la concluzia că un număr mare de mănăstiri urmau a fi desfiinţate din „lipsă de vieţuitori“. De aceea, s-au prevăzut măsuri precise ca localurile aşezămintelor desfiinţate să primească noi destinaţii. Acţiunea de scoatere de vieţuitori din mănăstiri era încredinţată oficial Departamentului Cultelor, care putea să recurgă la sprijinul Securităţii, camuflată sub acoperirea organelor de Miliţie.

Reticenţa monahilor şi opoziţia unora dintre ierarhi a făcut ca până la 1 noiembrie 1959 „doar“ 1.200 de călugări să părăsească mănăstirile. Apreciindu-se că numărul mănăstirilor şi al călugărilor continuau să fie mare, la 28 octombrie 1959 a fost emis Decretul 410 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care completa Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, astfel: era introdus articolul 7(1) în care se preciza că pot fi admişi în monahism bărbaţi la vârsta de 55 ani şi femei la 50 de ani „dacă renunţă la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătoriţi şi dacă nu au obligaţii pe baza Codului familiei“. Acest decret a fost o metodă ca statul comunist să nu se mai împiedice de o decizie a Sinodului, asumându-şi deschis paternitatea acţiunii de reprimare a monahismului românesc.

Câte mănăstiri au fost desfiinţate?

Conform unor cifre parţiale din documentele fostei Securităţi, la 1 ianuarie 1959 în România existau 224 de mănăstiri ortodoxe, pentru ca în octombrie 1959 (adică după aplicarea prevederilor regulamentului monahal) să fie inventariate 194 de mănăstiri. La 31 martie 1960, mai funcţionau 132 mănăstiri. În final, Securitatea estima că a reuşit desfiinţarea a 92 de mănăstiri.

Câţi monahi au trebuit să părăsească mănăstirile?

Tot din date parţiale, aflăm că la 1 ianuarie 1959 erau 6.014 monahi şi monahii. Securitatea estima că, după toate măsurile aplicate, urmau să rămână în mănăstiri cel mult 1.400 de vieţuitori. Potrivit documentelor cercetate, numărul monahilor scoşi din mănăstiri este de aproximativ 4.750.”

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric