Teohari Georgescu, un trădător școlit de NKVD, ajunge ministrul de Interne, pe 6 martie 1945, și își aduce alături doi tovarăși de nelegiuiri, Voinescu și Cairo, pe care i-a înscris în Partidul Comunist.
După o perioadă în care este muncitor necalificat la pepiniera Drăgășani (1931-1934), urmează un curs de contabilitate la Orșova (Severin).
Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici” , ci îi provoca pe bandiți să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare.
Corupția atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale poliției de a prinde unii dintre criminali finalizându-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. În schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocații, judecătorii, procurorii, medicii sau polițistii făceau scapat aproape orice răufăcător. Soluția aleasă de Alimănescu a fost exterminarea crimei și a criminalilor.
Cel mai celebru caz rezolvat de Alimănescu a fost spargerea de la BNR Brașov, în care Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de Interne Teohari Georgescu, au jefuit, ca în filme, sediul băncii și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.
Criminalul Alimănescu
O sumară descriere a carierei lui Eugen Alimănescu, în calitate de membru al organelor represive din România comunistă este dată de Cicerone Ionițoiu în lucrarea sa „Morminte fără cruce”:
„Canalul Morții trebuia săpat, și erau și alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deținuții politici de aici se găsea și un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care voiau să-l linșeze.
După ce omorâse sute de borfași cu care operase ani de zile, intrase în Securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mișcării de rezistență, la început în Banat, împotriva colonelului Uță, apoi în Făgăraș.
Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat.
De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administrație din mâinile colegilor de drept comun și adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă”.
Alimănescu, în realitate un fost interlop, este arestat pentru fraudă în gestiunea banilor folosiți pentru recrutarea informatorilor și este închis la Canal, ca infractor de drept comun.
Eliberat după doi ani, ajunge gestionar al unui debit de tutun în zona Pieței Dorobanți din București. Este arestat din nou, pentru nereguli în gestiune și dispare definitiv, în circumstanțe necunoscute.
În 1952 este menționat ca fiind deținut la Canal.
Pe 26 decembrie 1951 s-a clasat dosarul, iar actul de deces este datat 1958. Misterele comunismului!
