Antarţii, grecomanii, armatolii şi vicleşugul lui Mitri Vlahul

 

La începutul secolului XX, în regiunea istorică a Macedoniei avea să izbucnească o insurecţie, condusă de Comitetul Revoluţionar Macedonean Bulgar Adrianopol, care urmărea dobândirea independenţei Macedoniei şi care va fi înăbuşită de armata otomană în 1903.

Mitri Vlahul (foto), care se născuse în 1873 la Konomoladi din regiunea Kastoria, se alăturase Comitetului în 1901.

După înfrângerea insurecţiei, pe teritoriul provinciei au continuat să acţioneze cete de luptători aromâni, cărora li se spunea armatoli, şi macedo-bulgari care duceau un război de gherilă împotriva trupelor otomane, între care şi ceata armatolului Mitri Vlahul.

În provincie au început să apară bande de antarţi, greci din diverse provincii conduşi de comandaţi militari aparţinînd armatei greceşti.

Acestea aveau misiunea de a convinge populaţia să adere la ideea restaurării Imperiul Bizantin, prin elenizarea popoarelor din Balcani, dar în realitate procedau la o purificare etnică, căreia i-au căzut victime aromânii şi slavii din zonă.

Trupele turce îi tolerau pe antarţi, chiar dacă oficial erau inamici. Căpeteniile antarţilor au început să ameninţe, prin scrisori, pe fruntaşii români adepţi ai şcolii româneşti,  că vor fi exterminaţi cu toţi ai lor dacă nu închid şcolile româneşti.

Mare parte a populaţiei româneşti a refuzat să se supună, dar au fost şi sate care, de la început, au refuzat şcoala românească. Acestora li se spunea grecomani. Ei considerau că, sub un nou Imperiu Bizantin, interesele lor economice şi etnice vor fi satisfăcute. Grecomanii aveau conştinţă etnică, dar nu şi naţională.

Legea talionului

Pavlos Melas, considerat un erou al Greciei, îşi face apariţia în provincie în fruntea unei bande de 35 de antarţi în iunie 1904.