În anii ’90, Rusia se afla într-o perioadă de tranziție dificilă. De la destrămarea URSS în 1991, țara a fost zguduită de instabilitate economică, conflict etnic și o criză de identitate.
Boris Elțin, primul președinte al Rusiei post-sovietice, a fost o figură controversată care a promovat reforme rapide de tranzitie către economia de piață, dar care, în același timp, a dus la decăderea standardelor de viață și la creșterea inegalităților. În acest context de instabilitate, un fost ofițer KGB numit Vladimir Putin a început să își facă simțită prezența în politica rusă.
Vladimir Putin, de la Sankt Petersburg la Kremlin
Putin a studiat dreptul la Universitatea de Stat din Leningrad, unde îndrumătorul său a fost Anatoli Sobchak, care a devenit ulterior unul dintre principalii politicieni reformatori ai perioadei perestroika. Putin a lucrat timp de 15 ani ca ofițer de informații externe pentru KGB (Comitetul pentru Securitatea Statului), inclusiv șase ani în Dresden, Germania de Est.
În 1990, s-a retras din serviciul activ al KGB-ului cu gradul de locotenent-colonel și s-a întors în Rusia pentru a deveni prorector al Universității de Stat din Leningrad, având responsabilitatea relațiilor externe ale instituției. Puțin timp după aceea, Putin a devenit consilier al lui Sobchak, primul primar ales democratic al Sankt Petersburgului. Și-a câștigat rapid încrederea lui Sobchak și a devenit cunoscut pentru capacitatea sa de a rezolva probleme; până în 1994 ajunsese la postul de prim-viceprimar.
Putin și-a început cariera politică ca administrator în Sankt Petersburg, unde a fost remarcat pentru eficiență și pentru legăturile sale cu oameni influenți. Rolul său la Sankt Petersburg i-a deschis calea spre Moscova.
Numirea ca Prim-Ministru
În 1996, Putin s-a mutat la Moscova, unde a intrat în echipa prezidențială ca adjunct al lui Pavel Borodin, administratorul-șef al Kremlinului. Putin s-a apropiat de compatriotul său din Leningrad, Anatoli Chubais, și a avansat în poziții administrative. În iulie 1998, președintele Boris Elțin l-a numit pe Putin director al Serviciului Federal de Securitate (FSB; succesorul intern al KGB-ului), iar nu mult timp după aceea a devenit secretar al influentului Consiliu de Securitate.
În august 1999, Boris Elțin l-a numit pe Putin în funcția de prim-ministru al Rusiei. Această numire a venit într-un moment de criză: războiul din Cecenia, o economie zdruncinată și o clasa politică disfuncțională.
Putin s-a dovedit a fi un prim-ministru energic și eficient, îndeosebi în abordarea sa dură a războiului din Cecenia, care a atras atenția opiniei publice și l-a făcut popular în rândul rușilor.
Tranzitia de putere și demisia lui Elțin
În decembrie 1999, într-o mutare neașteptată, Boris Elțin a anunțat demisia sa și l-a desemnat pe Putin drept președinte interimar. Acest gest a fost interpretat ca un mod de a asigura o tranziție lină și de a preveni un vid de putere.
Elțin și-a exprimat încrederea în Putin ca succesor, iar popularitatea crescută a lui Putin i-a facilitat câștigarea alegerilor prezidențiale din martie 2000.
Ascensiunea lui Vladimir Putin în politica rusă nu a fost doar un produs al vremurilor tulburi, ci și al unei abilități remarcabile de a naviga prin apele complexe ale politicii rusești.
Sub aripa protectoare a lui Boris Elțin, Putin a reușit să se impună ca o figură politică majoră, pregătind scena pentru două decenii de dominație politică. A fost o perioadă de tranziție critică pentru Rusia, și rolul lui Putin în aceasta a fost indiscutabil esențial în definirea direcției pe care țara a luat-o în secolul 21.
