Președintele rus Vladimir Putin a acuzat public ambasadori din țări NATO și UE de ostilități față de Rusia.
Noi acuzații aduse de Vladimir Putin
Vladimir Putin a întâmpinat astăzi noii ambasadori din mai multe țări, inclusiv din state membre NATO și din parteneri ai Occidentului. Președintele rus a profitat de ocazie pentru a-i critica pe reprezentanții acestor țări, acuzându-i că manifestă ostilitate față de Rusia, care, în opinia sa, își dorește doar pace și armonie pe plan global.
În fața omologilor lor din țările aliate cu Rusia, Putin a încercat să discrediteze ambasadorii occidentali.
Ceremonia de la Kremlin a marcat momentul în care 28 de ambasadori au prezentat scrisorile lor de acreditare, oficializându-și astfel mandatul la Moscova. Printre acești diplomați s-au numărat și cei provenind din țări membre NATO, Uniunea Europeană și alte națiuni partenere ale Occidentului, pe care Putin i-a criticat în mod special.
Discursul președintelui rus
Președintele rus a profitat de ocazie pentru a-i critica pe reprezentanții acestor țări:
„La ceremonia de astăzi participă ambasadorii Japoniei, Canadei, Maltei, Albaniei, Noii Zeelande, Italiei, Spaniei, Irlandei, Danemarcei, Belgiei, Olandei și Finlandei.
Nu este niciun secret că relațiile bilaterale între țările noastre au fost reduse la minim, din punct de vedere oficial și comercial. Interacțiunile legate de chestiuni internaționale sau regionale au înghețat”, a spus președintele rus în discursul său, după cum arată și Capital.
Vladimir Putin a afirmat că Rusia a fost și va rămâne întotdeauna susținătoarea unei cooperări mutual benefice
Vladimir Putin a confirmat că nu caută confruntare.
El a exprimat speranța că o abordare rațională și echilibrată în colaborarea cu Rusia va prevala din nou. În plus, a acuzat Occidentul că a întrerupt relațiile cu Rusia.
Președintele rus a acuzat Occidentul că nu a permis Ucrainei să ajungă la un acord de pace cu Rusia la începutul conflictului, susținând că anumite țări au dorit ca ucrainenii să devină o armă mortală împotriva rușilor.