Viața și opera: Ammianus Marcellinus
Informaţiile referitoare la biografia lui Ammianus Marcellinus provin din opera lui, dintr-o scrisoare alui Libanios, scriitor și profesor grec din Antiochia, precum și din dintr-o menţiune a gramaticului Prisclanus, din secolul al Vl-lea p.Chr. Născut la Antiochia, în Siria, importantă cetate cosmopolită. Trebuie să fi făcut parte dintr-un detaşament de elită al cavaleriei romane, având totuși o carieră militară lină. Prin 350 p. Chr., a fost admis în corpul gărzii imperiale, constituit de protectoresdomestici.
Începând din 353 p. Chr., Amian a fost ataşat statului major al lui Ursicinus, care comanda cavaleria romană din Orient împotriva perşilor
Ursicinus şi Amian l-au asistat, în 356-357 d.C, pe tânărul cezar Iulian, în războiul purtat împotriva alamanilor, pentru a se întoarce apoi în Orient. În 359 p. Chr., Ursicinus pierde comanda sa orientală şi intră în dizgraţie, spre marele regret al lui Amian. Eşecul lui Ursicinus a avut un efect cu atât mai frustrant asupra lui Amian cu cât el nu era obişnuit cu accidentele traumatizante. Ulterior, Amian se raliază noului împărat august care era Iulian: participă la campania lui împotriva perşilor ca ofiţer de statmajor, însărcinat uneori şi cu misiuni de recunoaştere. După moartea tragică a lui Iulian, Amian se retrage din armată, ca să trăiască la Antiochia. Amian a fost astfel din nou – şi mult mai intens -traumatizat. Călătoreşte însă în Imperiu, prin Grecia, Egipt şi Tracia, iar prin 383 se stabileşte la Roma. Incidentelor traumatizante din existenţa sa, Amian Ie-a răspuns cu o prudență politică abilă, „compensată” însă de angoase interioare teribile, pe care le va comporta opera sa. Scrisoarea lui Libanios relevă că, în 392 p. Chr, Amian îşi alcătuise parţial opera, care înregistra deosebite succese de public, cu prilejul recitaţiilor. Data este semnificativă deoarece coincide cu accesul la puterea imperială al lui Eugenius şi cu ecloziunea cercului Nicomachilor. Amian, care i-a cunoscut pe protagoniştii acestui cerc – Symmachus, Nicomachii, Praetextatus (27, 7-9) – şi-a conceput opera ca expresie mental-ideologică, alături de alte mărturii, a demersului lor. A rămas la Roma şi după victoria lui Theodosius I. Trebuie să fi murit prin 400 p. Chr., după ce devenise, probabil, senator roman. Dar eşecul politic catastrofal ai Nicomachilor şi al împăratului Eugenius trebuie să-l fi supus pe Amian la un al treilea traumatism moral. De unde prudenţa ilustrată de opera sa faţă de Theodosius I şi de urmaşii lui.
Opera lui Ammianus Mercellinus, „Res Geste”, s-a păstrat într-o formă fragmentară. Marcellinus prezintă rapid perioada secolelor II – III, pentru a încetini ritmul și a prezenta detaliat tot ce s-a petrecut după 353. p. Chr., fapte la care el însuși asistase. Ammianus Marcellinus și-a redactat cartea după o solidă și scrupuloasă documentare. A utilizat atât surse literar-istorice, cât și izvoare grecești, precum cele ale lui Cassius Dio și alții. Din bibliografia lui Marcellinus nu lipsesc documentele din arhivele publice și ale palatului imperial sau rapoartele guvernatorilor de provincie. Cultura lui Marcellinus era vastă, literaturile greacă și latină fiindu-i pe deplin cunoscute. Ceea ce s-a pierdut din opera lui Ammianus Marcellinus trebuie să fi fost publicat între 379 – 384. Printre modelel lui Marcellinus, cele mai importante sunt Tacitus și Titus Livius. Ammianus Marcellinus este fără îndoială unul dintre cele doua genii ale Antichitații Târzii, alături de Sf. Augustin. Datorită lui, criza Imperiul Târziu ne este astăzi cunoscută.
