S-a căsătorit cu actrița Giuditta Rissone, care a dat naștere fiicei lor, Emilia (Emi).
În 1942, în platoul de filmare la Un garibaldino al convento, a întâlnit-o pe actrița spaniolă María Mercader (verișoara lui Ramon Mercader, asasinul lui Leon Troțki), cu care a început o relație.
După ce a divorțat de Rissone în Franța în 1954, s-a căsătorit cu Mercader în 1959 în Mexic, dar această uniune nu a fost considerată valabilă în conformitate cu legislația italiană.
În 1968 a obținut cetățenia franceză și s-a căsătorit cu Mercader la Paris. Între timp, el avusese deja doi fii cu ea: Manuel, născut în 1949, muzician, și Christian, născut în 1951, care a urmat calea tatălui său ca actor și regizor.
A fost romano-catolic și comunist.
Deși divorțat, De Sica nu s-a despărțit niciodată de prima sa familie. A dus o viață dublă de familie, cu sărbători duble.
Se spune că, de Crăciun și de Revelion, obișnuia să dea ceasurile înapoi cu două ore în casa lui Mercader, pentru a putea prinde miezul nopții cu ambele familii.
Prima sa soție a fost de acord să păstreze fațada unei căsnicii pentru a nu-și lăsa fiica fără tată.
A studiat contabilitatea la Roma şi şi-a definitivat serviciul militar înainte să accepte un loc de muncă la o companie de teatru.
Regizorul şi cineastul italian Vittorio de Sica s-a născut la 7 iulie 1902, în Sora, regiunea Lazio, Roma, petrecându-şi primii ani ai copilăriei la Napoli.
Activitatea profesională a tatălui său, funcţionar bancar şi jurnalist, i-a facilitat conexiuni cu persoane din domenii diverse ceea ce avea să constituie o veritabilă pârghie pentru cariera viitoare a lui Vittorio de Sica.
Şi-a făcut debutul în adolescenţă în industria divertismentului, cu diferite roluri dar şi în calitate de interpret amator de muzică napoletană.
A interpretat diferite roluri, ajungând treptat să fie un actor cunoscut în anii 1930.
Pe parcursul anilor 30 ai secolului trecut, a colaborat frecvent cu regizorul Mario Camerini, unul dintre cei mai apreciaţi regizori la acea vreme, pentru o serie de filme, precum ”I’d give a million” (1935).
Telefonul alb
În anii 1940-1942, De Sica a regizat numeroase pelicule, încadrate genului cunoscut drept „telefonul alb”, dezvoltându-şi abilităţile regizorale şi tehnice.
În 1943 a regizat pelicula The Children are Watching Us, pentru care a scris scenariul cu Cesare Zavattini. A urmat o prodigioasă colaborare între cei doi care a contribuit substanţial la dezvoltarea neorealismului.
După război, cei doi au realizat producţii cu o însemnătate aparte în stilul neorealist.
De Sica şi-a proiectat expertiza acumulată în capacitatea regizorală de a lucra cu actori amatori precum şi în ce priveşte folosirea locaţiilor outdoor în cadrul procesului de filmare, dar şi în ce priveşte compasiunea pentru cei necăjiţi.
Pelicula Shoeshine a fost recompensată cu un Premiu Special la ediţia din 1947 a Premiilor Academiei de Film, ceea ce avea să marcheze impunerea sa pe plan internaţional drept un regizor de calibru.
Premiul Oscar
De Sica şi Zavattini au colaborat, în 1948, la succesul The Bycicle Thief, peliculă recompensată cu Oscarul pentru cel mai bun film străin.
Peliculele au fost foarte apreciate în afara graniţelor Italiei. Următoarea colaborare semnată Vittorio de Sica şi Zavattini, producţie neorealistă fantasy, Miracle în Milan (1951) a obţinut Marele Premiu al Festivalului de film de la Cannes (1951).
A urmat pelicula Umberto D (1952), considerată de Vittorio De Sica drept producţia sa favorită.
Concomitent, Vittorio De Sica şi-a continuat cariera de actor.
A jucat, în 1959, în pelicula lui Roberto Rossellini „General Della Rovere”, unul dintre cele mai importante roluri ale sale.
A colaborat, în 1960, cu actriţa Sophia Loren la pelicula Two Women, pentru care faimoasa actriţă avea să primească primul Oscar, pentru cea mai bună actriţă, fiind pentru prima dată când este decernat acest premiu al Academiei Americane de Film pentru o producţie străină.
Cei doi au mai colaborat, în anii 1960, la producţii notabile precum Yesterday, Today and Tomorrow (1963) şi Marriage, Italian Style (1964). Ambele pelicule s-au bucurat de un succes extraordinar, pentru ca ultimul să fie recompensat cu premiul pentru cel mai bun film străin al Academiei Americane de Film.
Garden of the Finzi-Continis (1971) avea să obţină Oscarul pentru cel mai bun film străin, al patrulea premiu încununat de Vittorio De Sica. Ultimele două pelicule regizate de Vittorio De Sica aveau să fie A Brief Vacation (1973), cu un scenariu scris în stilul neorealist de Zavattini, şi The Voyage (1974), care a avut în distribuţie pe Sophia Loren.
Vittorio de Sica a murit în 13 noiembrie 1974, în spitalul Neuilly-sur-Seine din Paris, după ce suferise o intervențe chirurgicală pentru extirparea unei tumori canceroase.
