– Dar nici n ’am fost în Bucureşti boerule, se apără învinuitul.
– Atunci ai vândut pontul. A fost un tovarăş de-al tău de mi le-a furat şi le vindeţi aci în târg, fără nici o controlă… Sau le daţi în provincie… Singur spui că n ’ai fost în Bucureşti… Unde te-ai dus şi cu ce afaceri?
Câţiva negustori cu prăvălie în Bucureşti, cari au adus şi ei ceva marfă, ocazional, la acest târg, caută să scape pe cel bănuit:
– E un băiat cum se cade… Îl cunoaştem noi… Nu fură niciodată!
– Zârr! Zârr!! E unul cu bragă, care striga astfel spre a atrage atenţia publicului. Lumea se’ngrămădeşte în jurul lui.
-Aci fabrica de rahat! Un leu bucata.
Dar afacerile princip ale le fac cârciumile din jur, vreo şase la număr; sunt singurele cârciumi din Bucureşti, care au dreptull să ţie deschis Dumineca, pe când se slujeşte la biserică.
Atmosfera e caracteristică pentru cartierul Sf. Treime-Tei.
Nicăeri în B ucureşti nu veţi găsi cârciumi deschise Duminica, înainte de prânz. E o favoare specială pentru cei de prin parte a locului.
Se pare că târgul din Sf. Treime-Tei ar fi susţinut din răsputeri de către preoţii lui Bachus de prin partea locului, căci toate câştigurile, ale tuturor, ajung la urma urmei acolo.
În orice caz, negustorii serioşi din B ucureşti se plâng că noul târg le face o concurenţă neloială, deoarece acolo se vând nu numai lucruri vechi, ci şi noi.
Iar cei de acolo se plâng şi ei:
– Preţurile sunt mici… Nu se câştigă nimic… Şi mişună mulţi pungaşi, cari fură mărfurile…
Citește și Culesul viilor pe Calea Griviței a Bucureștiului interbelic
