Culesul viilor pe Calea Griviței a Bucureștiului interbelic

 

Calea Griviţei se întinde acum până aproape de Chitila. Mi-aduc aminte, pe vremea când a murit marele nostru critic Ion Dobrogeanu-Gherea, am asistat atunci la înmormântarea lui, care s’a făcut la cimitirul Sf. Vineri, scria, în 1933, ziaristul Alex. F. Mihail, din care cităm în continuare:

După Gara de Nord nu mai era aproape nimic… Azi s’a clădit un oraş întreg: noaptea, cimitirul pe jumătate întunecat, luminat mistic de sute de licăriri de candele, apare straniu, înconjurat fiind de vesele şi sgomotoase localuri de petrecere, cinematograf, cârciumi, dans, teatru de cartier… farmacii, prăvălii diverse etc.

Bineînţeles că acolo toate sunt altfel ca la noi: de pildă, un jazz se poate compune din două tobe mari şi două viori! Vă puteţi închipui…

  • Hoţii! Hoţii!!… Pune mâna pe el! – am auzit pe un trecător asmuţind pe un sergent împotriva unui sdrenţuros.

Sergentul stătea însă impasibil.

  • N’are nici un act, domnule gardist… Ia întreabă-l şi d-ta… Iaca, eu am … vezi? – şi scotocind prin buzunare, scoase nişte hârtii murdare, ferfeniţite, fără să le ceară nimeni.

Sdrenţuiţul se apropie de denunțător şi surâzând cu bonomie, îi trecu braţul camaradereşte dupe gât. Apoi plecară împreună.

A fost o farsă obicinuită prin partea locului.

  • Hai la culesul viilor! – spuse unul dintre cei doi prieteni, şi se pierdură în dosul Gării de Nord.

„Viile” erau în realitate nişte sârme, de care atârnau ciorchini de struguri, împodobiţi cu frunze.

Iată un gen nou de petrecere, cu totul necunoscut la centru. E un local special, care l’a născocit.

Bine înţeles, că se bea şi se mănâncă acolo în lege…

Nu lipsesc nici lăutarii, nici mititeii şi nici bătăile…

Citește și Militari – Veneția Bucureștiului interbelic