Greu de crezut că Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu s-au putut gândi vreodată că hainele lor vor ajunge să fie purtate vreodată de pensionarii patriei… Şi totuşi, asta s-a întâmplat chiar în anul 2000.
Bătrânii de la Căminul de Pensionari din Gherla au fost cei care au primit hainele și încălțămintea ce au aparținut cuplului Ceaușescu. Obiectele vestimentare ale celor doi dictatori nu au fost vândute la licitaţii şi printr-un context de împrejurări au ajuns în posesia bătrânilor damnaţi de rude şi de soartă în acel loc în care niciunul dintre ei n-ar fi dorit să ajungă.
La Gherla au ajuns la acea vreme câţiva saci înţesaţi cu hainele şi încălţămintea Ceauşeştilor. Bătrânii şi bătrânele au putut vedea astfel ce fel de costume, rochii, halate, capoate, treninguri, cămăși, pijamale, pantofi şi lenjerie intimă purtau privilegiaţii din Epoca de Aur. Şi toate erau noi-nouţe, atenţie!
„Toate hainele astea au fost ale Elenei Ceaușescu”, a explicat atunci o angajată celor care parcă nu le venea să creadă ce auzeau.
„Nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung să port vreo haină de-a lu’ Elena Ceaușescu. Vai, ce frumos îi!”, a fost reacţia Mariei, completată de Paulina Pop, care poftise la o rochie bleumarin. „Asta mi-ar plăcea mie, că-i mai închisă și are pliuri”, a fost reacţia pensionarei.
Speranța Marian a vrut un halat de baie roșu, cu flori la guler, iar când l-a probat şi-a amintit că a fost printre puţinii din România care n-au urât-o pe Elena Ceauşescu: „Mie nu mi-o fost urâtă Elena. Mie nu mi-o făcut niciun rău. Doamne, da’ ce haine faine avea!”
„Dom’le, io zic că asta-i mare lucru. Auzi, să ni le deie tocmai nouă”, a spus şi unul dintre pensionari. Spre exemplu, Francisc Banyai şi-a ales o pereche de pantaloni: „Eu am haine destule, dar dacă astea chiar au fost a lu’ Ceaușescu, atunci trebuie să iau și eu ceva, așa, de amintire. N-am crezut în viața mea că o să pun mâna pe-o haina de-a lui.”
Virgil Apahidean n-a avut noroc din cauză că a fost trădat de siluetă. Tovarăşul era mai suplu, în timp ce lui i-a cam plăcut mâncarea la viaţa lui: „Toate mi-s mici, că el nu era așa gras că mine. Cre’ că n-avea ce mânca, săracu’.”
Cele 30 de perechi de pijamale au fost epuizate imediat. Câte un gând bun din partea fiecăruia dintre cei fericiţi se îndreaptă spre cel care făcut demersurile necesare pentru aceste daruri istorice.
Este vorba despre Emil Betlen, directorul Căminului de Pensionari din Gherla în anul 2000: „Acum doi ani, am auzit că hainele familiei Ceaușescu urmează să fie scoase la licitație. Cele care nu se vindeau se preconiza să se dea pe la diferite instituții de genul celei de aici.
Am trimis o cerere la Regia Protocolului de Stat, iar ei au spus că sunt de acord, dar să așteptăm până după licitații. În octombrie ne-au anunțat să mergem după ele. Le-am adus acum o săptămână. Astea nu s-au vândut la nicio licitație.”
„Lista hainelor lui Ceaușescu trimise la Gherla cuprinde, printre altele, 13 halate de baie, o cravată, 14 chiloți, 11 perechi de pantofi, opt perechi de teniși. Din garderoba sinistrei, la Căminul de Bătrâni au ajuns nouă rochii, cinci costumase, trei fuste, două furouri, două sutiene și două pardesie.
Drintre cele 16 perechi de papuci, două erau extrem de elegante, fiind împodobite cu pietre semiprețioase. Elena Ceaușescu nu le-a purtat, însă, niciodată”, se arată pe gherlainfo.ro.
explicaţie foto: Soţii Ceauşescu au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare pe Aeroportul Internaţional din Chişinău la 2 august 1976.