Online

Un ratat a vrut să-și bată joc de Monet, dar l-a băgat în istorie

 Adrian Pătrușcă
Un ratat a vrut să-și bată joc de Monet, dar l-a băgat în istorie

Pe 15 aprilie 1874, în studiourile fotografului Nadar, la numărul 35 pe Boulevard des Capucines din Paris, avea loc prima expoziție a impresioniștilor.

Sunt trezeci de artiști refuzați de salonul academic oficial care au decis să-și ia soarta în propriile mâini. Prin urmare, creează o societate anonimă cooperatistă a pictorilor pentru a-și organiza și finanța manifestația.

Printre participanți, nume care astăzi aruncă în aer licitațiile internaționale: Monet, Cézanne, Degas, Berthe Morisot, Pissaro, Renoir, Rouart, Sistey.

Monet expune, între altele, o lucrare ce poartă numărul 98 în catalog, intitulată: „Impresie. Răsărit de soare”, înfățișând portul Le Hâvre în zori.

Pe 25 aprilie, ziarul parizian „Le Charivari” („Hărmălaia”) publică un articol despre expoziție semnat de un oarecare Louis Leroy, în vârstă de 62 de ani. Criticul se vrea sarcastic și necruțător cu artiștii din studioul lui Nadar și mai ales cu lucrarea lui Monet. „Hârtia vopsită în stadiu embrionar este mai realizată decât această marină.”

Nu este prima oară când îl ataca pe Monet: în 1863 în numise „paria”.

Louis Leroy fusese și el pictor cu treizeci de ani în urmă, iar tablourile sale au fost și ele luate peste picior în jurnale de către criticii vremii, fiind numite „niște mâzgălituri care ar fi trebuit să rămână ascunse în atelier”. De atunci, Leroy a rămas cu acreala, ocupându-se din ce în ce mai mult cu critica decât cu pictura.

Titlul articolului lui Leroy - „Expoziția impresioniștilor” - are și el intenția de a isca râsul. Dar Dumnezeu are mai mult umor decât oamenii: termenul ironic al lui Leroy, „impresioniștii”, va intra în istorie, devenind titlu de glorie.

Capodopera lui Monet este luată la țintă și de confratele lui Leroy, Marc de Montifaud: „Impresia răsăritului de soare este tratată de mâna puerilă a unui școlar care întinde pentru prima dată culorile pe o suprafață oarecare”.

Alți critici se arată mai vizionari, ca de pildă Jules Castagnary în „Le Siècle” din 29 aprilie 1874. Acesta este printre primii care „răstoarnă” termenul „impresionist” dându-i o accepțiune pozitivă: „Dacă ținem să-i caracterizăm cu un cuvânt care să-i definească, ar trebui adoptat termenul cel nou de «impresioniști». Sunt impresioniști în sensul că redau nu peisajul ci senzația provocată de peisaj.”

Termenul „impresioniști” se rostogolește ca un bulgăre la vale. El este reluat de critici și chiar de pictori înșiși. „Într-o dimineață, unul dintre noi, neavând negru, s-a folosit de albastru: așa s-a născut impresionismul”, scria Renoir.

„Motivul este ceva secundar, ceea ce vreau eu să reproduc se află între motiv și mine”, va explica Monet.

Cei treizeci se descurcau greu cu vândutul pânzelor, dar scandalul iscat în jurul termenului „impresionism” îi va propulsa. Vor avea loc opt expoziții ale grupului până în 1886, anul recunoașterii definitive: agentul lor, Paul Durand-Ruel îi expune cu un succes enorm la New York.

Louis Leroy a murit într-un anonimat total în 1885, cu un an înaintea succesului american al „impresioniștilor” pe care dorea să-i facă de râs.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric