Un meșter din Nereju ne destăinuie taina confecționării fluierului și buciumului

 

Pavel Lupaşc din Nereju Vrancei este printre puţinii români care mai fac fluiere, buciume şi măşti populare, meserie pe care a învăţat-o în copilărie.

Cel mai greu lucru pentru Pavel Lupaşc a fost să deprindă taina unui fluier bun, în condiţiile în care el nu ştie să cânte la acest instrument.

„Fluierele le fac eu de la cap la coadă. Am învăţat de la socrul meu. Acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am învăţat în viaţa mea, (…) e greu să-i pui dopul şi vrana, acolo e cel mai greu să-i dai vântul, să-i dai sunetul, tonul, claritate.

Eu neştiind să cânt la fluier, am reuşit să fac fluiere şi cavale, ocarine. Reuşesc să le fac chiar foarte bune. (…) Sunt singurul care mai fac buciume prin zonă, pe acolo.

Fluiere suntem câţiva în ţară care mai facem, nu sunt zece, cinci care mai facem fluiere bune”, a povestit Pavel Lupaşc pentru Agerpres.

Și drept şi strâmb

Să faci un bucium, e nevoie de un singur lemn potrivit, care creşte de regulă pe marginea unui pârâu şi care trebuie să fie şi drept şi strâmb.

„Să ştiţi că e greu să îţi procuri lemnul, să îl pui la uscat (…). Şi lemnul, te duci prin pădure, umbli o zi întreagă să găseşti un lemn din acesta de bucium.

El creşte aşa din marginea unui pârâu, pe o coastă aşa iese din pământ aşa, culcat şi după aceea pleacă vârful în sus, după lumină. Şi trebuie să fie şi strâmb şi drept, ca să spun aşa. Buciumul este dintr-o singură bucată”, a spus Pavel Lupaşc.

În spatele măştii se putea ascunde orice faţă

În Nereju doi meşteri se mai pricep să facă măşti tradiţionale româneşti. Unul din ei este Pavel Lupaşc.

„Măştile s-au folosit înainte, demult, prin anii 1950, înainte şi după război, s-au folosit la priveghi. Când murea un om bătrân, de moarte naturală, oamenii care erau în comunitate veneau cu măştile astea pe cap, la mort acasă şi îl boceau. Cam ce a făcut el în tot cursul vieţii. (…) păcatele erau spuse de cei cu care a trăit împreună şi le ştiau.

În spatele măştii se putea ascunde orice faţă. (…) În ziua de astăzi, măştile se folosesc la sărbătorile de iarnă, la moartea anului vechi şi venirea anului nou.

Deci, în ultima zi a anului care pleacă, în sat se adună mai multe canarale, aşa le spunem noi, fiecare sat are canaraua lui, şi merg în capătul satului, undeva pe luncă.

Se merge toată noaptea prin sat, cu tobe, cu buciume, cu mare gălăgie şi când vine dimineaţa se ajunge în capătul celălalt al satului după ce au alungat toate spiritele rele, tot duhul rău care s-a strâns în timpul anului în sat.

Am rămas cam singurul (meşter care face măşti n.r.) în sat. A mai fost cineva, dar a cam îmbătrânit”, a explicat Pavel Lupaşc.

 

Sursa: Agerpres

Parteneri