Evenimentul Istoric > Articole online > Un corespondent al BBC, despre evenimentele care prevesteau, în iulie-august 1989, schimbările din România
Articole online

Un corespondent al BBC, despre evenimentele care prevesteau, în iulie-august 1989, schimbările din România

În 1989 era corespondent acreditat al emisiunii în limba română de la BBC şi se afla la Budapesta.

Prin intermediul BBC a relatat, în perioada iulie-decembrie 1989, periodic, despre pastorul Lászlo Tökés, apoi despre revoltele provocate de decizia autorităţilor de a-l muta din parohie, precum şi despre manifestaţiile de solidaritate cu acesta.

De asemenea, a fost primul care a transmis în limba română evenimentele de la Bucureşti, din sediul Televiziunii, în ziua de 22 decembrie.

Interviul

Arhiva de istorie orală a radioului public păstrează un preţios interviu-document cu jurnalistul Gyula Keszthelyi, cu aceste teme, înregistrat în 1999 de realizatorul Mariana Conovici. RADOR prezintă fragmente din acest interviu.

Pastorul Tökés , prima apariţie televizată

„Din iulie am transmis BBC-ului prima relatare despre interviul acordat de pastorul Lászlo Tökés Televiziunii Ungare, din care s-a transmis o fracţiune de câteva minute. A fost prima apariţie a lui Tökés la Televiziune şi apoi a urmat interviul realizat cu Regele Mihai, interviu transmis tot de Televiziunea Ungară. Deci, în perioada iulie-august am început să relatez BBC-ului nişte evenimente care prevesteau o schimbare radicală în România.

Ştiu că în octombrie, când autorităţile române au hotărât îndepărtarea pastorului Tökes din parohia timişoreană, am dat un material. Peste câteva săptămâni, cred că peste trei săptămâni, a apărut nota de protest a Ministerului Afacerilor Externe din Budapesta, care protesta pentru molestarea pastorului Tökés. (…)

Mi se pare că din octombrie, adică după ce autorităţile române au hotărât să-l evacueze pe Tökés din Timişoara, au început protestele aproape interminabile în faţa Ambasadei (României la Budapesta). Aproape, nu departe de ambasadă, spre stadion, este un mic parc care se numea Parcul Prieteniei Maghiaro-Române. Acolo s-au adunat demonstranţii: maghiarii din Budapesta, unguri şi refugiaţi români, s-au format în coloană şi au plecat spre ambasadă. Toate aceste mici demonstraţii de protest care erau permanente, fără întrerupere, erau asistate de Poliţie, fără ca Poliţia să întervină. Nu mai reţin exact, în noiembrie sau la începutul lunii decembrie, au început câţiva tineri greva foamei în faţa ambasadei, punând corturi pe asfalt, practic blocând aproape concret intrarea, posibilitatea intrării în ambasadă.

Eu am intrat în ambasadă abia în 23 decembrie, înainte de masă, când am realizat un interviu cu ambasadorul de atunci, pentru BBC şi Radio Budapesta, Traian Pop. Intrând în curtea ambasadei, aveam impresia că intru într-o cetate asediată pentru că totul era… personalul diplomatic din ambasadă era într-o situaţie îngrozitoare, să recunoaştem, pentru că din exterior lumea făcea demonstraţii, striga sau nu striga. Toate casele din jurul Ambasadei Române… în ferestrele caselor erau lumânări aprinse, lumânări aprinse ca semn de solidarizare cu România şi protest împotriva regimului Ceauşescu. Deci, în aceste condiţii am intrat în 23, după ce ambasada a primit dispoziţii de la Bucureşti să recunoască noul regim. (…)

Cea mai mare demonstraţie a fost în 18 decembrie, în Piaţa Eroilor, unde s-au adunat zeci de mii, dacă nu o sută de mii de oameni. A fost o demonstraţie imensă împotriva evenimentelor de la Timişoara. Deci, lumea ştia deja ce se întâmplă la Timişoara, că se trage în oameni, sunt victime şi a fost o demonstraţie foarte-foarte mare de protest.

Refugiaţii – o sursă de informaţii

„Din ’88, practic, în Ungaria au existat câteva mii de refugiaţi (veniţi din România). Numărul lor este foarte greu de estimat şi de precizat, se pare că e vorba de zeci de mii de oameni, din care foarte mulţi au plecat împreună cu refugiaţii germani, după ce s-a deschis frontiera cu Austria. În orice caz, încă din ianuarie au fost înfiinţate patru lagăre – tabere de refugiaţi – special amenajate, pentru refugiaţii din România. Aproape săptămânal, cam două-trei materiale puteam să transmit BBC-ului, cu informaţii sosite din România, datorită turiştilor, refugiaţilor şi legăturilor noastre cu agenţiile noastre de presă, cu MTI, mai exista încă şi funcţiona Agenţia Maghiară de Presă din Transilvania. (…) Majoritatea refugiaţiilor erau români, foarte mulţi intelectuali, m-am întâlnit cu ei. Aveau un loc fix de întâlnire în fiecare zi la ora 6 după-masa, (…) lângă Podul cu Lanţuri, deci în inima capitalei ungare. (…) Au fost o sursă de idei, fiecare refugiat venea cu noile informaţii, cu posibilităţi de ajutorare, pentru că o serie de biserici, organizaţii civile care existau deja în Ungaria ajutau refugiaţii. Şi fiecare, săptămânal, la date precise, dădea ajutoare, alimente, conserve, mă rog, sume mai mărunte, dar necesare pentru întreţinerea lor.

Despre pastorul Lászlo Tökés cum aţi cules informaţiile, care au fost sursele dumneavostră?

În primul rând, l-am cunoscut încă din copilărie, amândoi fiind clujeni, cunoscând familia, fiind în legătură bună cu familia Tökés. De multe ori (aflam despre el) prin turişti sosiţi la Budapesta sau care tranzitau Ungaria, mergând în Occident, familii de austrieci, plecaţi din România, prin care mi-au trimis o serie de informaţii.

Astfel, am aflat că a fost deportat la Mineu, în judeţul Sălaj şi informaţia a fost imediat difuzată de BBC – practic, la câteva ore de la sosirea la Mineu, informaţia a fost difuzată de BBC şi de Radio Budapesta. Eu lucram la Radiodifuziunea Ungară.

Asta înseamnă în 22…

Nu, în 18-19, nu mai reţin… Înainte de 22, într-o zi de luni. (…)

În 18, la ora 14.17 a fost difuzată acestă ştire…”

Se ridică Timişoara…

Radio Budapesta a transmis o primă ştire, potrivit documentelor pe care eu le am, despre Timişoara, în 15 decembrie, la ora 17 după amiaza. Dumneavoastră, la această dată şi oră, ştiaţi deja despre evenimentele din Timişoara?

Ştiam! Mi-au venit nişte informaţii foarte vagi că la Timişoara că există o demonstaţie de protest pentru apărarea… sau că la Timişoara oamenii se adună în jurul parohiei Reformate, să-l apere pe pastorul Lászlo Tökés. Informaţii foarte vagi… Trebuia să mergem la gară. Mai mulţi ziarişti care vorbeam româneşte ne-am dus la Gara de Vest şi la Gara de Est din Budapesta, la sosirea trenurilor internaţionale din România şi interogam turişti: ”Domnule, ce ştiţi? Ce-aţi aflat?” Oamenii erau foarte fricoşi. Reportofonul, de exemplu, trebuia să fie ascuns în buzunar, nu vroiau să… (spună, sau spuneau) fără să dea numele lor. Toate informaţiile le-am cules în mod anonim şi nimeni nu mi-a spus date personale… Nu am avut informaţii precise. Foarte fricoşi, unii credeau că suntem trimişi de Securitate şi (cu greu) oamenii au început să ne spună. Deci, informaţiile au venit, cu toate că frontierele au fost cam blocate şi foarte puţină lume călătorea atunci, o serie de informaţii au sosit; mai exista şi legătura telefonică, mă rog, într-un limbaj mai ascuns, dar puteam să aflăm nişte treburi chiar prin telefon.

România era aproape – eu chiar citez pe cineva – ”ermetic închisă” în acele zile…

Nu era chiar ”ermetic închisă”. Trenurile aveau călători şi călătorii mai ştiau. Foarte interesant a fost că, de exemplu, clujenii, orădenii nu ştiau cu mult mai mult decât noi.”

…şi cade regimul Ceauşescu

„Să ştiţi că situaţia s-a sfârşit pe la amiază, în 22, când, din postul Radio Bucureşti, s-a  aflat ce s-a întâmplat la Bucureşti. A fost o zi… o bucurie frenetică, este foarte greu de descris! Oamenii se îmbrăţişau! Dacă există un moment istoric, când cele două popoare au fost atât de apropiate, atunci a fost în ziua de 22 şi în zilele următoare, când toţi budapestanii, indiferent de naţionalitate sau dacă aveau sau nu legături cu România, dacă aveau sau nu neamuri, dar toţi, absolut toţi erau alături de România şi erau lipiţi de televizoare, de aparate de radio, în căutarea informaţiilor. La Radiodifuziunea Ungară, la Radio Budapesta, s-a înfiinţat un serviciu special. Monitorizam şi urmăream emisiunile de la CNN, BBC, Europa Liberă, Vocea Americii, Radio Bucureşti. Aveam două aparate, aparate de provenienţă militară, pe care ascultam postul Radio Timişoara. Veneau oameni necunoscuţi, din România, la noi, la Radio.

M-a căutat cineva care mi-a adus o casetă cu o declaraţie făcută de doamna Doinea Cornea, cu rugămintea ca această casetă să ajungă la redacţia Europei Libere şi să fie transmisă. Eu am verificat dacă într-adevăr este vocea doamnei – are o voce specifică – şi am recunoscut că, într-adevăr, vorbeşte doamna Doina Cornea. Am dat telefon la München, la Europa Liberă, emisiunea în limba română, m-am prezentat cine sunt – mă cunoşteau, pentru că am colaborat în vara anului ‘89 cu ei – am zis: ”Uite, o persoană absolut necunoscută a sosit cu acestă casetă, aş vrea să vă transmit…” Şi am transmis caseta, ei au preluat şi au transmis într-o emisiune ulterioară. Deci, ce să vă spun?!… Mii de ajutoare am avut şi toată lumea vroia să contribuie cu ceva la rezolvarea situaţiei. (…)

Aţi continuat să transmiteţi pentru BBC în toată acestă perioadă informaţii?

Sigur că da! Sigur că da, pentru că BBC abia mai târziu a putut să realizeze sub-redacţia din Bucureşti. (…) Avea nevoie de transmiterea unor informaţii, cum are nevoie şi astăzi, pentru că sunt o serie de evenimente ce sunt la Budapesta şi sunt legate într-un fel de România.”

 

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola