Umilitoarea înfrângere a regelui Ungariei în fața lui Vlaicu Vodă

 

Pe 5 ianuarie 1365, Ludovic, regele Ungariei, trimite o proclamație către întreaga nobilime a țării chemând-o la luptă împotriva lui Vlaicu Vodă, al treilea voievod al Țării Românești, fiul și urmașul lui Alexandru Basarab, care a uitat că regele maghiar e stătpânul său și și-a luat titlu fals.

Păcatul voievodului muntean era că a cutezat să se intituleze „Dei gratia Woyvoda Transalpinus”, prin care dovedea că nu recunoaște suzeranitatea regelui.

Cu toate acestea, Ludovic a pornit, nu împotriva lui Vlaicu, ci în părțile Dunării, unde a cucerit Vidinul și ținutul acestuia, ducând în robie pe Strașmir, domnul țării, și pe soția acestuia, o soră a Domnului muntean.

Vlaicu a aflat și a decis să-i satisfacă ambiția mândrului angevin, recunoscându-i suzeranitatea.

A făcut-o destul de bucuros pentru că primise ca răsplată Banatul Severinului și ducatul Făgărașului, ca feude ungare.

Că supunerea lui Vlaicu n-a fost sinceră o dovedesc evenimetele ce au urmat peste trei ani.

Șiretenia lui Vlaicu

Ca semn al credinței sale, Domnul român s-a obligat să aprovizioneze garnizoanele maghiare din noul Banat al Vidinului și, în caz de nevoie, să ajute cu trupe.

În 1366 și 1367, Ludovic a purtat lupte, pentru consolidarea cuceririlor din părțile Dunării, cu fratele lui Strașmir, Sișman, țarul din Târnova, și cu aliații acestuia, turcii.

Regele a biruit și a ridicat biserica din Maria-Czell.

La 20 ianurie 1368, voievodul muntean era, în aparență, în cei mai buni termeni de prietenie cu regele.

Însă, în sufletul său năzuia să-și răzbune cumnatul și sora.

El a ațâțat în secret nemulțumirea populației din noul Banat al Vidinului, care îi ura pe maghiari, ce o forța să treacă la catolicism.

Tot pe sub mână, voievodul a încheiat o alianță cu Sișman și cu Dobrotici, Despotul din Varna, stând gata să intervină dacă izbucnea revolta bulgarilor.

Solul păcălit

Banul Vidinului, Himfi, a mirosit urzeala și i-a scris regelui, în martie 1368, că Vlaicu nu-și împlinea îndatoririle asumate.

Regele îi răspunde să trimită prin sol o vorbă Domnitorului privitor la ce dorește, dar fără ca prin aceasta să lucreze împotriva cinstei lui Vlaicu.

Vlaicu a știut să adoarmă atât de bine bănuiala despre sinceritatea sa, încât însuși solul a garantat cu capul și averea că Domnul român își va ține promisiunile, trimițând la Vidin provizii îndestulătoare.

Asta se întâmpla pe 17 iulie 1368.

Nu peste mult timp în Banarul bulgar a izbucnit răscoala, în fruntea căreia se afla Sișman.

Cumnatul voievodului e repus pe tron

Regele a pornit cu armata să stingă răzmerița, dar i-a venit vestea că Vlaicu și-a dat planurile pe față și amenința oștirea regală de la spate.

Această lovitură neașteptată l-a făcut pe Ludovic să facă cale întoarsă, renunțând cu rușine la păstrarea Banatului bulgar.

Având forțe puține trupe și venind iarna, regele și-a trimis osatșii la vatră cu ordin să se reîntoarcă în primăvară pentru a-l pedepsi pe Vlaicu.

În ianuarie, Vlaicu intră în Vidin, dar nu a rămas mult, trebuind să se pregătească să-și apere țara în primăvară.

Două oștiri ungare au pornit să pedepsească îndrăzneala voievodului, una spre Severin, pe care-l apăra chiar Vlaicu, iar alta a pornit dinspre Transilvania.

În cele din urmă, Ludovic a pierdut războiul și trebuit să încheie pacea în condiții umilitoare pentru el, pierzând Banatul Vidinului, cum nu putuse păstra Moldova lui Bogdan.

A redat tronul lui Strașmir sub chezășia lui Vlaicu și Dobrotici.

Între rege și voievod s-au restabilit raporturile de prietenie dinainte de război, Vlaicu primind din nou Banatul Severinului și ducatul Făgărașului.

Sursa: Victor Motogna, la războaiele lui Vlaicu Vodă cu ungurii, 1368-9